Mircea Solcanu trece, poate, prin cea mai tristă perioadă a vieții sale. Fostul prezentator de televiziune și-a pierdut mama!
Recent, Mircea Solcanu a dezvăluit într-o emisiune TV că are grijă de mama lui, care ducea o luptă grea cu o boală în fază terminală, aceasta fiind imobilizată la pat. În urmă cu câteva ore, pe contul său de Instagram, Mircea Solcanu a postat un mesaj emoționant, alături de o fotografie cu cea căreia i-a dat viață și care acum s-a ridicat la stele.
”De ieri lui mami i-au crescut aripi…. Poți fi mândra de ele, acum si eu si Cristina știm ca numele nostru e imprimat pe-o aripa de înger ce zboară Sus in Cer!”, a scris acesta pe rețeaua de socializare.
În 2012, fostul prezentator TV a trecut printr-o intervenţie chirurgicală extrem de riscantă la Viena, pentru îndepărtarea unei tumori la creier. În prezent, tumora i-a reapărut. „Tumora s-a refăcut. Am dureri cumplite de cap uneori și cu toate astea mă descurc în continuare. Pe 22 februarie, anul curent, mi-a plecat cel mai bun prieten, cățelul meu, Rich, care mi-a fost alături 14 ani și cel mai bun prieten, și asta, pe lângă toate problemele care sunt cu mama!”.”, declara, recent, Mircea Solcanu.
VEZI ȘI: MIRCEA SOLCANU, VEȘTI CRUNTE DE LA MEDICI! TUMORA PE CREIER A RECIDIVAT: ”AM DURERI CUMPLITE”
Sursa foto: Instagram