Mircea Rednic, săgeți către oficialii lui Dinamo: „Tot la Strâmbu’ ați ajuns!”

Publicat: 16/10/2018 | 08:38
Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo
Mircea Rednic a revenit cu gânduri mari la Dinamo. Tehnicianul care și-a început cea de-a patra aventură pe banca tehnică a „câinilor” a declarat la prezentarea oficială că va duce Dinamo acolo unde îi este locul, asigurându-i pe fani că vor avea cât de curând satisfacții din partea echipei.

„Mulţumesc că v-aţi gândit la mine, imediat am acceptat. Prefer să fiu un om fără demnitate sau fără onoare, cum s-a zis, şi să vin să ajut clubul într-o situaţie complicată. Eu cred că nu e vorba de onoare, ci de respect faţă de un club care mi-a dat atâtea satisfacţii, care m-a ajutat să devin fotbalist, om şi antrenor. Dacă noi nu spunem da, cine să o facă? Am văzut duşmanii cum se bucurau că Dinamo va retrograda. Dinamo nu va retrograda, Dinamo va juca în play-off. Ştiţi foarte bine că ştiu ce vorbesc, chiar aşa cu lotul ăsta slab, cu jucători care nu au valoare, eu am convingerea că ne putem califica în play-off şi apoi mai vedem. Primul obiectiv pe care l-am acceptat este calificarea în play-off. Eu nu am avut niciodată norocul să prind o echipă cu buget de 50 de milioane şi cu lotul făcut şi să poţi să-i chemi antrenori pe Stevie Wonder şi Ray Charles. Orice poţi să spui despre Rednic, dar că nu e antrenor, chiar mă deranjează. Important e ca Dinamo să revină, suporterii să revină alături de echipă, pentru că avem nevoie de ei. După mine numai dinamovişti au fost Andone, Contra, Bratu, Niculescu, Miriuţă, care atunci când s-a născut maică-sa avea tricou roşu-alb. Şi tot la Rednic aţi ajuns, la Strâmbu’, nu?”, a declarat Mircea Rednic la conferința de presă în care a fost prezentat oficial ca noul antrenor al alb-roșilor.

Primul meci al lui Mircea Rednic din acest mandat pe banca lui Dinamo va avea loc luni, 22 octombrie în Ștefan cel Mare cu Dunărea Călărași.