Mircea Radu a fost invitat de Andreea Marin în platoul ”Nu există nu se poate”, unde cel care a prezentat celebra emisiuni Din dragoste a făcut niște dezvăluiri siropoase. A povestit cum el dar și colegi ai lui suspinau după Zână.
Andreea Marin și Mircea Radu, prezentau, în urmă cu ceva timp, „Telejurnalul” TVR 1. Cum s-au întâlnit cei doi? Avea să povestească Mircea Radu, ivitat fiind de Andreea Marin la emisiunea „Nu există nu se poate”, la TVR 2. „Eram deja în Televiziunea Română, la știri, într-un loc numit editare, unde erau suspendate trei televizoare. Tu erai o fată extraordinar de frumoasă, care trecea ecranul ca nimeni alta, la TVR Iași. Și noi, toți băieții, suspinam după tine: „Cine o fi fata asta, cum o întâlnim…”. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA MARIN, DEZVĂLUIRI DESPRE NAȘTEREA CELUI DE-AL DOILEA COPIL: “E CEA MAI FRUMOASĂ PERIOADĂ DIN VIAȚA UNEI MAME”)
Într-o dimineață, vine cineva în redacție și ne spune: „Știți cine este în antecameră la domnul Șoloc (n.r. pe atunci directorul Departamentului emisiunilor informative)? „Nu, cine?”. „E fata de la TVR Iași…” „Cine, Andreea?”, am zis. „M-am ridicat, m-am dus la biroul respectiv și te-am văzut. Prima impresie a fost, atunci, ca și acum, că ești mai frumoasă în realitate decât la televizor. M-am întors în redacție și le-am spus băieților: Andreea este extraordinară. După care ai devenit prezentatoarea jurnalului de la ora 20:00. Așa ne-am cunoscut noi…”, a povestit Mircea Radu în emisiunea „Nu există nu se poate!”
Mircea Radu mai spune că a început să lucreze în televiziune dintr-o glumă. „Am ajuns să fac televiziune dând o probă pe care am luat-o în glumă. Audiția se ținea într-un studiou în care avea să se filmeze, peste ani, cel mai de succes program al TVR, „Surprize, surprize”. În hala imensă, se afla în centru o cameră și un operator. Mi-a venit rândul, m-am dus în fața camerei și am auzit o voce, de undeva de sus , pentru că regia e undeva sus, care a zis: „Uită-te-n camera și spune cum te cheamă”. Și atunci am spus: „Doamne, tu ești?” (NU RATA: ANDREEA MARIN, RELAȚIE INCREDIBILĂ CU FIUL LUI ȘTEFAN BĂNIC)
S-au auzit chicoteli, mi-am spus numele și asta a fost tot. Am plecat acasă. După vreo două zile, am fost sunat de celebra actriță Ileana Popovici, care făcea, la vremea aceea, la TVR 2, o emisiune care se numea „Bună dimineața, România!”. Restul e istorie”.