Mircea Lucescu (77 de ani) este unul dintre cei mai reputați antrenori români. Dezamăgit de rezultatele obținute în ultima perioadă de naționalele de fotbal ale României, el a făcut o analiză a întregii situații. Fără menajamente, Il Luce nu i-a iertat nici pe cei doi selecționeri, Edi Iordănescu și Emil Săndoi, pe care îi consideră responsabili pentru eșecurile „tricolorilor”.
Naționala de fotbal a României a disputat în luna iunie două partide extrem de importante în cadrul preliminariilor pentru EURO 2024. „Tricolorii” au obținut două remize, 0-0 cu Kosovo și 2-2 cu Elveția. Cele două rezultate, dar și jocul slab al echipei noastre au produs dezamăgire în rândul suporterilor și nu numai. Mai mult, nici echipa națională U21 a României nu a reușit să producă o surpriză plăcută în cadrul Campionatului European de tineret. Elevii lui Emil Săndoi au obținut un singur punct în trei meciuri, fără a marca însă vreun gol. Astfel, „tricolorii” mici au părăsit competiția într-o manieră lamentabilă.
Rezultatele slabe obținute de naționalele de fotbal ale României au produs un val de nemulțumire în rândul suporterilor, dar și a jurnaliștilor. Cei mai contestați au fost selecționerii Edi Iordănescu și Emil Săndoi, aceștia fiind considerați principalii vinovați pentru jocul slab al echipelor noastre.
Pe fondul acestei situații, Mircea Lucescu a făcut o analiză foarte sinceră a jocului prestat de cele două naționale. Il Luce consideră că jucătorii români au calitate, însă tactica defensivă adoptată la meciurile importante nu are nicio șansă de izbândă. Lucescu nu i-a iertat însă pe cei doi selecționeri, Edi Iordănescu și Emil Săndoi. Totodată, el a subliniat că în România, la momentul actual, nu există antrenori cu adevărat valoroși.
„Și Săndoi, și Edi trebuie să facă o analiză foarte serioasă asupra modului în care trebuie să abordeze meciurile internaționale, cu ce stare de spirit, cu ce organizare de joc. Dacă intri pe teren și te gândești, în primul rând, să nu pierzi, e foarte greu să și câștigi. Asta a fost impresia mea. Avem jucători talentați. Numai dacă luăm cele două goluri împotriva Elveției, pasa extraordinară, intervenția lui Mihăilă, se vede că jucătorii noștri au clasă. Problema este cum îi organizezi pentru a da maximum din ceea ce pot ei. Asta s-a întâmplat și în anii 90, în anii 80, cu Steaua, Dinamo, Craiova, FC Argeș… Cred că noi încă ducem lipsă de antrenori de nivelul pretențiilor suporterilor noștri și a performanțelor pe care ei vor să le obțină.
Părerea mea e că vor trage concluziile juste după jocurile cu Elveția și Kosovo și lucrurile se vor schimba. Cu siguranță, vom vedea o altă echipă care să se ridice la nivelul talentului pe care jucătorii noștri îl au”, a declarat Mircea Lucescu.