În cursul zilei de luni, 1 Mai, reprezentanții echipei pe care Mircea Lucescu o antrenează au anunțat că a fost operat în Ucraina. Tehnicianul echipei Dinamo Kiev suferea, de mai multă vreme, de coxartroză. Iată mai jos, în articol, ce este această afecțiune și cum se manifestă.
Mircea Lucescu s-a confruntat cu o afecțiune care îi distrugea cartilajul articular al șoldului. Tehnicianul echipei Dinamo Kiev a fost nevoit să ajungă pe masa de operație din cauza coxartrozei. Potrivit informațiilor medicale, aceasta reprezintă o afecțiune degenerativă prin care articulația șoldului este degradată progresiv. Specialiștii susțin că această afecțiune apare la persoanele de peste 40 de ani. Afecțiunea poate deveni foarte dureroasă și poate fi încadrată în trei grade.
În cursul zilei de luni, 1 Mai, reprezentanții clubului de fotbal au transmis un comunicat referitor la starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Antrenorul a fost supus unei operații în Ucraina și urmează o perioadă de recuperare. Potrivit comunicatului, tehnicianul formațiunii Dinamo Kiev se află într-o stare bună și se pregătește să revină la antrenamente și meciuri.
„Mircea Lucescu a fost operat. Mentorul echipei Dinamo Kiev a fost supus unei intervenții chirurgicale la picior, la Kiev, și a fost un succes. Decizia de a face operația în Ucraina a fost luată de antrenorul principal, după meciul cu Shakhtar Donetsk, pentru a-și arăta angajamentul și sprijinul față de Ucraina și poporul ucrainean.
În curând, Lucescu va începe recuperarea sub atenția medicilor. De asemenea, pentru a avea o recuperare rapidă, situația este ținută sub control de un personal medical dinamic. Mentorul este într-o dispoziție grozavă, iar luni a făcut primii pași.
Reamintim că din cauza stării de sănătate și a necesității de a fi supus unei intervenții chirurgicale de coxartroză, antrenorul dinamovist Mircea Lucescu a fost nevoit să-și transfere temporar atribuțiile către antrenorul principal. În locul lui, echipa este condusă de asistentul său Alexander Shovkovsky. FC Dinamo (Kiev) îi urează antrenorului însănătoșire grabnică”, se arată în comunicatul postat pe Facebook, ieri.
Vezi și FINAL DE CARIERĂ PENTRU MIRCEA LUCESCU? “PROBABIL ÎI VA SPUNE: ‘DOM’LE, E BINE SĂ NE OPRIM AICI!”
Sursă foto: capturi video