Mircea Geoana, mesaj de sustinere pentru Victor Ponta: „Votati pentru terminarea dezbinarii si pentru unitate”
Ca fost candidat la alegerile din 2009, Mircea Geoana ii indeamna pe toti cei care l-au votat atunci sa voteze acum cu Victor Ponta.
“Dragi prieteni, mai sunt 38 de ore pana cand vom alege noul presedinte al Romaniei. Fara indoiala sunt cele mai importante alegeri din ultimii 25 de ani, intr-o Romanie, o Europa si o luma care se afla la rascruce. Vreau sa va rog sa nu plecati urechea catre cei care incearca sa insinueze ca Romania si-ar putea pierde directia europeana si transatlantica, matca noastra occidentala, visul nostru national de multe, multe generatii. Acest lucru este imposibil si nu se va intampla sub nicio forma. Vreau de asemenea sa va rog sa nu plecati urechea catre cei care incearca sa insinueze ca Romania ar putea sa incetineasca sau sa abandoneze lupta impotriva coruptiei.
Ea va continua asa cum sunt convins ca va continua si o lupta la fel de necrutatoare si impotriva cauzelor coruptiei, aceea ce reprezinta principalul obstacol pentru devoltarea Romaniei. In urma cu 5 ani de zile, ati votat in numar urias pentru alegerea mea ca presedinte al Romaniei. Va indemn sa faceti acelasi lucru duminica, pentru Victor Ponta. Intre cei doi candidati ramasi in cursa, fara niciun fel de indoiala, Victor Ponta este mai pregatit pentru a ocupa cea mai inalta functie in statul roman, intr-un moment de o incarcatura uriasa pentru prezentul si viitorul natiunii romane. Veniti la vot si votati cu incredere pentru terminarea dezbinarii, pentru unitate si pentru o Romanie mai fericita si mai prospera”, a spus Mircea Geoana.