Mircea Diaconu (susținut de tandemul Tăriceanu-Ponta), fotografiat la o întâlnire cu un cunoscut primar PSD
Lupta pentru Palatul Cotroceni se ascute! Iar surprizele nu întârzie să apară. Candidatul susținut de tandemul Tăriceanu-Ponta, respectiv actorul Mircea Diaconu, lovește acolo unde nimeni nu se aștepta. În timp ce se fac tot felul de calcule în interiorul celor mai puternice partide, Diaconu poartă ”negocieri” cu personaje influente din… PSD. Miza?! Să atragă de partea lui oameni care, în mod natural, ar fi trebuit să o susțină (cel puțin pe linie de partid) pe Viorica Dăncilă. La o astfel de negociere au fost martori și paparazii CANCAN.RO, care au realizat imaginile momentului în politica din România.
UPDATE: Prima reacție a lui Robert Negoiță, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România: “Este un candidat interesant (n.red. – Mircea Diaconu) și cred ca merită să fie susținut! Cel puțin ca semnal. Și nu îmi este teamă de sancțiuni! Deloc! Oricum nu mă regăsesc deloc în această formulă și nu de ieri, de azi! De câțiva ani!”
Candidatul ALDE-Pro România pentru Cotroceni a fost surprins la o cafea, la o terasă din zona Unirii, pe cheiul Dâmboviței, în urmă cu puține momente, cu importantul primar PSD al sectorului 3, Robert Negoiță, semn că avem parte de un „pact” secret. Mai mult, surse ancorate la vârful politicii ne-au declarat că Negoiță nu este decât un exemplu al simpatiei de care Diaconu se bucură printre membri ai PSD.
O serie de primari ai partidului păstorit de Viorica Dăncilă și-a arătat inițial (mai mult sau mai puțin voalat) de a n-o susține în campanie pe șefa lor, ci pe candidatul propus de cuplul Tăriceanu-Ponta. Practic, acești primari refuză să se implice în campania actualului premier și președinte al PSD și sprijină interesele lui Mircea Diaconu. Această situație ar putea răsturna ”jocurile” pentru Cotroceni și să ne ofere o uriașă surpriză.
Ce le-a promis Diaconu
Din informațiile noastre, primarii PSD i s-au alăturat candidatului ALDE-Pro România, după ce le-a expus (în întâlniri tête-à-tête) propriile idei. El le-a promis că va avea o campanie electorală de bun simț, fără ”mușchi încordați”, fără mitinguri sau celebrele ”pomeni electorale”.
Cunoscut actor a fost extrem de sincer încă de la început. El a mărturisit că, la prima discuție cu Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu, a dat ”un fel de examen”: ”Am primit un telefon de la o persoană care nu era nici un lider, nici celălalt care mă întreabă dacă aș fi dispus la o întâlnire cu domnul Tăriceanu și cu domnul Ponta. O voce feminină, nu am obiceiul să întreb ”cum te cheamă, duduie?”. Putea să fie o farsă, dar simțeam că nu e cazul”, a declarat fostul europarlamentar.
Întrevederea a avut loc a doua, la hotelul Marriott. ”Eu nu l-am mai văzut pe domnul Ponta din 2012 când m-a cam dat afară din Guvern. A zis: ”Îmi cer scuze pentru ce v-am făcut în 2012. Eram tânăr, am avut sfătuitori foarte proști”. Am spus că ar fi bine să audă și cetățenii că și altora le-ați făcut, poate mai rău”, a relatat Diaconu, referindu-se la faptul că a trebuit să părăsească în 2012 funcția de ministru al Culturii din cauza acuzelor de incompatibilitate care i se aduceau la acea vreme de către ANI. Ulterior, chiar în acea seară, Ponta și-a exprimat regretul pentru decizia din 2012, într-o emisiune la România TV.
Revenind la discuția de la Marriott, Diaconu a povestit că președintele ALDE i-a făcut oferta: ”Călin Popescu-Tăriceanu mi-a spus: ”Nu mai vreau să candidez, mă retrag și propunerea noastră este să-ți dăm sprijin logistic”. Că altfel nu se poate…”, a adăugat actorul.
După discuția în trei, a urmat una mai largă la care au fost invitați și alți lideri ai celor două partide: ”Apoi și-au invitat echipele și echipele m-au luat la întrebări (…) Am dat un fel de examen în fața lor pe temele mari. Am dat examenul ăsta și vreau să-l dau în fața tuturor celor care vor să mă susțină”, a mai punctat Mircea Diaconu.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
This browser does not support the video element.