20 de ani de la răpirea jurnaliștilor români în Irak. „PUTREZEAM într-o groapă”
DECLARAȚII EXCLUSIVE
Acasă » Exclusiv » Scriitorul român de Nobel, la shopping cu mama

Scriitorul român de Nobel, la shopping cu mama

De: Beatrice Dumitru 12/03/2021 | 23:26

Mircea Cărtărescu, scriitorul care se bucură de un succes literar incontestabil, reușește să îmbine cu succes pasiunea pentru scris cu viața de familie. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imagini inedite cu românul care a fost nominalizat la premiul Nobel pentru literatură.

Zilele trecute, CANCAN.RO l-a întâlnit pe Mircea Cărtărescu într-un centru comercial din zona Pipera, acolo unde scriitorul de Nobel a ieșit la shopping alături de mama sa.

Cu toate că mulți ar fi tentați, poate, să creadă că Mircea Cărtărescu trăiește într-o ”bulă”, scriitorul pare să îmbine natural pasiunea pentru scris cu viața de familie și se arată foarte atent la nevoile celor dragi.

Împreună cu mama sa, românul care, nu mai departe de anul trecut, a fost nominalizat la premiul Nobel pentru literatură s-a perindat printre rafturile magazinelor. În scurt timp au reușit, mamă și fiu, să încarce două coșuri de cumpărături. După ce și-au luat cele trebuincioase, Mircea Cărtărescu și mama lui s-au îndreptat către mașina din parcare, acolo unde celebrul scriitor a aranjat tacticos sacoșele în portbagaj.

Au returnat cărucioarele de cumpărături, s-au urcat în mașină și, în scurtă vreme, și-au pierdut urma în trafic. (NU RATA: ROMÂNUL NOMINALIZAT LA NOBEL A IEȘIT “UNDERCOVER” LA CUMPĂRĂTURI, ALĂTURI DE SOȚIE)

Mircea Cărtărescu, atent la nevoile celor dragi

Cine este Mircea Cărtărescu

Mircea Cărtărescu este considerat un teoretician important al postmodernismului românesc și un autor contemporan de succes, apreciat atât în țară, cât și în străinătate. Într-un interviu realizat de Marius Chivu, scriitorul Gheorghe Crăciun consideră că: „La Mircea Cărtărescu noutatea de viziune e evidentă. Corpul e reprezentat de el ca o mașină vie, mecanică, producătoare de halucinații, fantasme și care se instituie de multe ori ca o prezență tutelară a oricărui tip de viziune despre obiecte, lucruri, acte imaginare…”

Este un prozator și romancier care practică speciile literaturii fantastice în volumul Visul (reluat într-o formă ușor diferită sub titlul Nostalgia). Trilogia romanescă Orbitor are forma unui fluture și conține trei volume, Aripa stângăCorpul și Aripa dreaptă, ultimul fiind editat în 2007. Cartea a fost scrisă sub influența lecturii romanelor lui Thomas Pynchon, influență recunoscută deschis de autor în interviurile sale. Operele sale au fost traduse în limbile engleză, italiană, franceză, spaniolă, poloneză, suedeză, bulgară, maghiară etc. (CITEȘTE ȘI: CEL MAI ÎN VOGĂ SCRIITOR ROMÂN A LUAT PRÂNZUL LA MALL CU… GÂNDURILE LUI + BEREA CORESPUNZĂTOARE!)

Mircea Cărtărescu – unul dintre cei mai apreciaţi scriitori contemporani – s-a născut la 1 iunie 1956, în București. Este poet, prozator, critic literar și publicist. Un proiect unic în felul său este Levantul, o epopee eroicomică, dar și un periplu prin istoria literaturii române. Trebuie amintit că procedeul respectiv a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce – în capitolul intitulat Boii soarelui – în romanul Ulise. Cărţile lui Cărtărescu sunt printre cele mai cumpărate volume de către români, iar scriitorul este, de ani buni, nominalizarea Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru Premiul Nobel.

Mircea Cărtărescu, la cumpărături, alături de mama lui

Mircea Cărtărescu: ”Am moștenit un fel de autism social”

Mircea Cărtărescu a recunoscut – pe pagina sa de socializare – că a moştenit „un fel de autism social” de la tatăl său. „Am moştenit de la el (n.red. – de la tată) un fel de autism social, tendinţa de-a rămâne cu ochii în gol, izolarea de oameni şi lucruri”, a scris Mircea Cărtărescu la un moment dat.

Celebrul scriitor român este căsătorit cu poeta Ioana Nicolaie. Mircea și Ioana s-au cunoscut în anii ’90, atunci când fiecare avea un alt partener. Frecventau același cenaclu, povestește Ioana, iar ea și colegii ei îi citiseră deja cărțile.

„Mircea n-a fost niciodată profesorul meu, dar ne cunoşteam, fireşte, foarte bine, fiindcă mergeam la acelaşi cenaclu. Uneori, după cenaclu, mergeam spre casă împreună, cu troleibuzul, fiindcă el stătea în Colentina, iar eu în Fundeni. Şi eu, şi colegii mei, îi citiserăm cărţile, îl admiram enorm şi îl consideram un model.

Dar nu eram în niciun caz îndrăgostită de el. Asta s-a întâmplat brusc, la sfârşitul facultăţii. Era căsătorit încă şi eu eram într-o altă relaţie, când s-au creat, pur şi simplu, nişte breşe în vieţile noastre”, povestea Ioana Nicolaie cum a ajuns să trăiască o poveste de dragoste cu autorul romanului „Orbitor”. În 2000, Mircea Cărtărescu a primit o bursă importantă în Germania, iar Ioana Nicolaie a mers cu scriitorul în Berlin.

Scriitorii Mircea Cărtărescu (64 de ani) şi Ioana Nicolaie (46 de ani) s-au căsătorit religios în vara anului trecut, în plină pandemie, la Sângeorz-Băi, după 22 de ani de viaţă împreună. Cei doi scriitori au împreună un fiu, pe Gabriel.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A terminat Facultatea de Jurnalism, în 2019, în București. De atunci, a lucrat la mai multe publicații media. În prezent, este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL.
Parteneri
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile să fie libere!”
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile...
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în...
Fabrica ce a ajuns o ruină. Era unică în Europa de Est, iar cândva era cea mai mare și modernă de acest tip din întregul Orient
Fabrica ce a ajuns o ruină. Era unică în Europa de Est, iar cândva era...
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Culiță Sterp a făcut anunțul momentului, după patru ani de la jaf: „Mi-am găsit seiful”
Rotația Pământului încetinește și asta ar putea fi explicația pentru cantitatea de oxigen pe care o avem
Rotația Pământului încetinește și asta ar putea fi explicația pentru cantitatea de oxigen pe care...
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Trump vrea tot: SUA cer Ucrainei 100% din veniturile obținute din resursele naturale. Plus dobândă
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat cardul victimei imediat după tâlhărie
Noi imagini cu suspecții din cazul bărbatului din Ilfov, torturat până la moarte: Au încercat...
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Ce semnifică, de fapt, marcajul „linie dublă continuă” și ce pățești dacă-l încalci?
Doliu în lumea cinematografiei! A murit actorul Clive Revill, cunoscut pentru vocea Împăratului Palpatine din filmul „Star Wars”
Doliu în lumea cinematografiei! A murit actorul Clive Revill, cunoscut pentru vocea Împăratului Palpatine din...
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin...
Schimbarea de look la care a apelat Cristina Șișcanu. Vedeta TV a postat rezultatul final. „Superb!”
Schimbarea de look la care a apelat Cristina Șișcanu. Vedeta TV a postat rezultatul final....
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din partea Comisiei Europene
Kit-ul de supraviețuire pe care orice cetățean trebuie să îl aibă în locuință! Avertismentul din...
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000...
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Topul produselor Parkside la Kaufland: Ustensile electrice fără fir pentru curăţenia de primăvară
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al Andreei Tonciu? De necrezut, cum arată acum sportivul de 40 de ani și ce s-a mai aflat despre el
Îl mai ții minte pe fotbalistul Nicolae Mitea, fostul iubit al Ralucăi Tănase și al...
Se construiește un nou aeroport în România. Va avea o capacitate anuală de 6,5 milioane de pasageri și un terminal de marfă de 20.000 mp
Se construiește un nou aeroport în România. Va avea o capacitate anuală de 6,5 milioane...
Blocul din România care se vinde în întregime la preț de mașină second hand. Se află într-un județ de mare interes pentru turiștii străini
Blocul din România care se vinde în întregime la preț de mașină second hand. Se...
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Ora de vară 2025. Se rămâne permanent la ORA DE IARNĂ. De ce s-a renunţat la schimbare orei
Ora de vară 2025. Se rămâne permanent la ORA DE IARNĂ. De ce s-a renunţat...
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Doliu în televiziune. A murit marele prezentator TV. A fost un actor uimitor. A primit medalia de onoare
Doliu în televiziune. A murit marele prezentator TV. A fost un actor uimitor. A primit...
Dezastru total în București. Furtuna a făcut prăpăd
Dezastru total în București. Furtuna a făcut prăpăd
Lună aprilie ciudată în România! Meteorologii Accuweather anunță ninsori, viscol și temperaturi de iarnă
Lună aprilie ciudată în România! Meteorologii Accuweather anunță ninsori, viscol și temperaturi de iarnă
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi...
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai...
Sfârşit tragic:
Sfârşit tragic: "Amândoi erau arși”. Un bărbat şi-a ucis soţia, iar apoi și-a luat viața...
Lidl bagă în toate magazinele produsul Parkside pe care foarte mulți români îl caută. E la raft de luni, 31 martie 2025, și are un preț excelent, stocul este limitat
Lidl bagă în toate magazinele produsul Parkside pe care foarte mulți români îl caută. E...
Țara care va deveni noul ”El Dorado”. Pământurile sale ascund peste 2000 de tone de aur
Țara care va deveni noul ”El Dorado”. Pământurile sale ascund peste 2000 de tone de...
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia de astăzi: „Ce preț a plătit pentru a fi…”
Apariția Biancăi Drăgușanu la „Din Dragoste”, comentată de Mircea Radu. Ce spune prezentatorul despre femeia...
×