Mircea Beuran, medicul care a operat-o de cancer pe Rona Hartner, face primele dezvăluiri după moartea artistei. „Eu am făcut tot ce am putut”

Publicat: 23/12/2023 | 13:05
Mircea Beuran, medicul care a operat-o de cancer pe Rona Hartner,a vorbit despre moartea artistei/ Sursa foto: Facebook

La o lună de la moartea Ronei Hartner, medicul care a operat-o de cancer a făcut primele dezvăluiri despre evenimentul tragic. Prof. dr. Mircea Beuran a dat detalii despre boala care a răpus-o pe artistă, dar și despre tratamentul pe care îl urma. 

Rona Hartner a fost o luptătoare. În urmă cu mulți ani, artista a fost diagnosticată cu cancer la colon. Cu ajutorul medicului Mircea Beuran, a reușit să se vindece, dar în vara acestui an a primit o veste teribilă: o altă formă a acestei boli a reapărut, la plămâni în faza patru, cu metastaze. Din păcate, actrița nu s-a mai putut salva. Boala nemiloasă a răpus-o.

Citește și: MAMA RONEI HARTNER ÎȘI STRIGĂ DUREREA LA O LUNĂ DUPĂ MOARTEA FIICEI. „CATEDRALA DIN TOULON A RĂSUNAT JALNIC PENTRU RONICA”

Medicul Mircea Beuran, dezvăluiri despre moartea Ronei Hartner

Atunci când s-a îmbolnăvit pentru a doua oară, Rona Hartner a ales să facă tratamentul în Franța, însă a ținut legătura și cu medicul care a operat-o prima dată de cancer, Mircea Beuran. Pe lângă relația doctor – pacient, cei doi aveau și o relație de amiciție, fiind vecini în copilărie. Vestea că artista s-a stins din viață la 50 de ani, l-a șocat pe medic. Iar acum, la o lună de la deces, prof.dr. Mircea Beuran a dat detalii despre boala care a răpus-o pe vedetă.

„Noi am fost vecini în copilăria ei. Ne-am întâlnit de câteva ori și apoi a fost bucuria de a ne revedea la spital. Mi-a părut rău că avea un stadiu avansat, dar am făcut tot ce am putut. Ea și-a dorit ca partea de tratament oncologic să-l facă în Franța.

Avea încredere în chirurgul din România, dar voia tratamentul să-l facă în Franța. Așa a fost, mi-a transmis tot timpul perioada în care se controla că evoluția ei este foarte bună.

La un moment dat corespondența noastră s-a întrerupt, am aflat indirect că are o problemă pulmonară, neștiind dacă este vorba despre o metastază sau cancer nou. Și apoi am aflat cu tristețe că a murit.”, a declarat prof. dr. Mircea Beuran pentru emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV.

Rona Hartner a urmat un tratament pentru cancer în Franța/ Sursa foto: Facebook

Medicul a transmis că nici un tratament în România nu ar fi salvat-o pe Rona Hartner pentru că tumorile pulmonare, cerebrale aflate într-un stadiu avansat, așa cum a fost cazul artistei, nu se pot trata în niciun fel.

Medicul Mircea Beuran: „Cancerul este pe podium”

Mircea Beuran a dezvăluit că pacienții diagnosticați cu cancer își pierd viața și din alte cauze. În ceea ce privește această boală nemiloasă, medicul a precizat că au fost făcute progrese, iar mulți oameni au primit a doua șansă la viață.

„Cancerul este pe podium, cum se spune, traumatologia și bolile canceroase ale tubului digestiv ocupă două locuri importante. Există și alte cauze de moarte în cardiologie, neurologie, dar la ora actuală văd că există o căutare a modului în care să se explice și să se facă o prevenție.

Să existe un registru în care sunt toți bolnavii de cancer, ținuți într-o evidență, pentru că s-au făcut progrese chiar importante pentru anumite tipuri de cancer, în care rata de supraviețuire a crescut, calitatea vieții a unui canceros este chiar mai bună decât acum zece, cincisprezece ani. Rezultatele acestea încurajează.”, a adăugat prof.dr. Mircea Beuran.

Citește și: EMISIUNEA DE LA CARE RONA HARTNER CREDEA CĂ I S-A DECLANȘAT BOALA: „ACOLO AM SLĂBIT VREO 20 DE KILOGRAME”