Mircea Badea a făcut-o până la urmă! Primele imagini cu realizatorul TV după operaţie!
Mircea Badea a dezvăluit pe blogul său că a fost nevoit să se opereze şi a ales să o facă la un spital privat din ţară. Intervenţia nu a fost una simplă:
”Am amânat ceva vreme, e suficient. Am făcut-o: ligamente încrucişate, ceva menisc, un pic de cartilaj, tot tacâmul. M-am operat în România, la spitalul Medlife. A fost o experienţă medicală la superlativ. Mulţumesc şi pe această cale domnului doctor Doru Filipescu (chirurgie), doamnei doctor Rely Manolescu(anestezie) şi întregului personal care m-a suportat şi m-a ajutat enorm.”
Badea a mai povestit că a vrut doar să fie diagnosticat în Germania, postandu-şi scrisoarea medicală şi factura de câteva sute de euro, pentru conformitate. El a promis că işi va onora telespectatorii la fiecare emisiune, chiar dacă la început din faţa calculatorului!
”Intrucat în România paranoia e în floare din diverse direcţii, mi-am luat toate măsurile de precauţie şi am luat diagnostic scris de la o clinică de specialitate din Munchen. Iată scrisoarea medicală şi factura aferentă consultaţiei ca să nu existe niciun fel de discuţii! ”
(G.N.)