Mirabela Dauer (76 de ani) a încărcat pe rețelele de socializare o serie de fotografii emoționante alături de medicul care s-a îngrijit în ultimii ani de sănătatea ei și care i-a redat, practic, viața.
Celebra artistă a trecut prin momente dificile în ultimii ani, când a fost diagnosticată cu o afecțiune gravă, dar a avut și șansa să întâlnească un medic excepțional.
M-a întărit Dumnezeu. E singurul care a stat lângă mine. Am avut 2-3 persoane care au stat lângă mine, dar aia e altceva, e sufletul meu, prietenii mei câțiva. Prietenii ăia, hora aia mare de prieteni care stăteau, ciuguleau în jurul meu a dispărut. S-au gândit că dau colțul și la ce să o mai băgăm în seamă. Și când am revenit… pentru că eu plecasem.
Avem speranța că voi trece peste boală. Doctorul meu, care de fapt, e un prieten foarte bun, care are 38 de ani, Andrei, el a descoperit. Când mi-a zis era mai prăpădit ca mine, era praf, se dădea de ceasul morții. S-a dat cu capul de ziduri, nu mai știa și a venit la mine după o săptămână să-mi spună… nici nu-mi răspundea la telefon.
Eu făcusem: ‘Ce ai dragă de nu mai vorbești cu mine?’. Păi am avut aia, tot o lălăia cu mine… știi că pe mine nu mă ține chestia asta, spune-mi adevărul! Și a venit într-o sâmbătă la mine și mi-a zis: ‘Fato, ai cancer’.
La care eu, în inconștiența mea normală, ‘Da și ce facem acum?’. Eu zâmbind, iar el se gândea dacă mai sunt normală sau am avut un șoc”, a dezvăluit Mirabela Dauer
Inițial, fotografiile postate au creat rumoare pe rețelele sociale și mai multe persoane au crezut că în imagini s-ar afla fiul artistei, grăbindu-se să o felicite. Numai că bărbatul care o ține în brațe, protector, pe Mirabela Dauer este nimeni altul decât doctorul artistei, cel care a ajutat-o să traverseze problemele medicale și căruia cunoscuta cântăreață îi arată permanent recunoștință.
Sursă foto: social media