Încă o minune în Oltenia. Un stâlp de înaltă tensiune a fost lăsat, din 2014, de când au fost reabilitate străzile, de autorităţi, în mijlocul unei intersecţii, fără măcar să fie semnalizat. Mulţi dintre şoferi s-au lovit de el, însă autorităţile locale spun că a durat aproape patru ani să strângă documentaţia pentru a face un rond în jurul stâlpului şi pentru marcaj.
Şoferii care trec prin zona intersecţiei străzilor Bucegi cu Gheorghe Doja din Băileşti circulă cu mare atenţie pentru a evita un incident rutier. Asta, dacă știu zona, dacă nu… (VEZI ȘI: STÂLPUL DIN GIRATORIU, NOUA „MINUNE” DIN CARACAL)
„Mai sunt şi copii. Se joacă aici în colţ. Şi maşinile vin cu viteză. Vin pe amândouă sensurile. Să treacă unii pe o parte, alţii pe o parte, şi se trosnesc, da”, spune o localnică.
„Este foarte periculos, reprezintă un adevărat impediment pentru toţi participanţii la trafic, în condiţii de noapte, cu vizibilitate redusă. Este foarte probabil să aibă o coliziune cu acest stâlp. Pentru orice şofer reprezintă un adevărat pericol. A fost acroşat de mai multe ori, am discutat cu cetăţenii de aici, la două trei luni are loc câte un accident”, declară Mădălin Chipirlin – preşedinte Legal Drive.
Reabilitarea celor două străzi care se intersectează în zona unde este stâlpul a avut loc în 2014. Atunci au fost asfaltate, dar stâlpul nu a fost mutat pentru că asta ar fi presupus dezafectarea reţelei de electricitate pe o perioadă foarte mare. L-au lăsat aici, dar semnalizarea şi delimitarea lui se va face abia peste trei luni. (VEZI AICI: ATENȚIE, STÂLP! CE OBSTACOL ÎNTÂLNESC ȘOFERII PE DRUMURILE DIN JUDEŢUL SUCEAVA)
Pentru marcajele rutiere din Băileşti autorităţiile locale au alocat 700.000 de lei.