Minunea de lemn din Maramureș

O moară din lemn construită la începutul secolului trecut, probabil dintre ultimele care mai există în țară, funcționează încă în satul saramureșean Săcel. Proprietarul spune că este a treia generație de morari din familia sa, însă, din păcate, după el, nimeni nu se va mai ocupa de moară. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea inedită a minunii de lemn din Maramureș. (VEZI AICI: POVESTEA FETIȚEI DE 2 ANI CARE A DEVENIT VEDETĂ PRINTRE PĂPUȘILE-GIGANT)

Instalația folosește doar puterea apei și este construită în totalitate din lemn. Electricitatea este folosită doar pentru ca un bec să ilumineze încăperea, după lăsarea întunericului. Dănilă Mecleș (64 ani), morarul din Săcel, spune că bunicul lui a fost cel care a cumpărat agregatul în anul 1907. I l-au vândut oamenii de afaceri evrei pentru care a lucrat, la începutul secolului trecut.

Dănilă Mecleș spune că nu va renunța niciodată la moara lui

Maramureșeanul explică motivele pentru care această îndeletnicire va muri în curând. 

„Nu mai e rentabil. Pentru moară trebuie să ai apă aproape. Să cadă de la trei metri înălţime, să ai pod. Iar, o dată la doi-trei ani, vine apa şi mătură tot. S-a întâmplat cel puţin de cinci-şase ori până acum. Și am refăcut totul de la zero. (VEZI ŞI: Un consultant financiar dă ponturi. Îi învaţă pe români cum să facă bani) În faţa apei nu poate sta nimeni. Când e rupere de nori, aici e teren înclinat. Și, când sunt 150 de litri pe metru pătrat, nu ai cum să rezişti în faţa apei. Distruge tot“, explică Dănilă Mecleş, proprietarul instalaţiei. 

Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de...

Și să mori e SCUMP în Cluj-Napoca. Cu cât se vinde un loc...

Dar indiferent de câte ori va mai trebui să-şi refacă moara, Dănilă Mecleş spune că nu va renunţa niciodată la ea. „Dacă a trebuit, am luat bani împrumut s-o refac. Numa’ să aud apa pe pârâu curgând. Chiar dacă n-am niciun câştig. Ăsta e hobby-ul meu, pasiunea mea“, mai spune morarul, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Morar din tată în fiu

Pasiunea lui a fost atât de mare, încât a renunțat la toate celelalte vise, pentru a se ocupa de moara moștenită de la tată și bunic. Moara a fost motivul pentru care nu a mai terminat liceul și nu a mai mers la facultate. Deși, undeva în sinea lui, și-ar fi dorit. Bucuria de a duce mai departe moștenirea de familie a fost, însă, mai mare. Așa se face că, într-o zi de sărbătoare, după ce terminase clasa a zecea, tatăl său s-a așezat lângă el și au avut o discuție serioasă. (VEZI ŞI: A învăţat meserie de la un sticlar surdo-mut. Creează globuri de Crăciun în casa părintească!)

„Tata a plâns, a zis că dacă mă duc şi eu, aici totul rămâne ca şi la ceilalţi din sat, pustiu. M-am legat sufleteşte de părintele meu. Și am renunţat la gândul de a pleca la şcoală mai departe. Am avut înclinaţii şi m-aş fi dus în domeniul mineritului sau în domeniul silviculturii. Să mă fac inginer, să câştig mai uşor o pâine. Dar acum nu-mi pare rău, că am 64 de ani şi nu uit de unde am plecat. Moşu’ (n.r. – bunicul) a fost morar, tata – morar, iar eu duc mai departe meseria“, spune el emoţionat. 

Tehologia modernă, concurență neloială

Tehnologia modernă care macină mult mai repede și cantități mai mari îi face concurență. Așa se face că moara lui a devenit obiectiv turistic, pentru că altfel, strict din meserie, nu ar mai putea trăi. (CITEŞTE AICI: Mărturii terifiante. A scăpat din lagărele lui Ceauşescu, iar azi…)

„Moara la curent macină tot, imediat. Că e grâu, că e porumb, nu e diferenţă. Aici am pietre diferite. Pentru grâu e mai moale, iar pentru mălai e mai tare, e cremene. Sunt pietre aduse de tatăl meu de la 50 de kilometri distanţă“, explică Dănilă Mecleș.

Totuși, singurul lui regret este că nimeni, după el, nu va mai duce mai departe meseria. Nici condițiile de muncă nu sunt prea îmbietoare. Iarna e frig, vara e cald, iar, din cauza apei, e umezeală mereu. Tinerii, azi, au alte preferințe. În pus, nici banii nu mai vin ca altădată. Şi încă un detaliu pentru care tinerii consideră că meseria nu este rentabilă: există doar o perioadă din an în care cererea este mai mare. În restul anului, orice economist ar spune că nu este folosită la maximum de eficienţă.  

Instalaţia de dărăcit lână, pusă în mișcare tot de apă

În curtea lui Mecleș, moara nu este singura instalație din lemn, pusă în funcțiune de apă. Același fir de apă este cel care dă energie pentru instalația de dărăcit lână. Tot din lemn și tot la fel de veche. Instalația se afla sub controlul strict al autorităților comuniste, pe vremuri. (VEZI ȘI: UN OLAR DIN BAIA SPRIE REÎNVIE TRADIȚIA CUPTORULUI PUBLIC)

Instalația face lâna de oi, care a fost spălată, să fie pufoasă, pentru a putea fi, apoi, toarsă. Titiana Mecleș, soția morarului, spune că ea s-a ocupat de această îndelenicire, de când „a venit de noră”.

Femeia îşi mai aminteşte că, pe vremea comunismului, puteau folosi maşina de dărăcit doar o parte din an. „Din luna aprilie ne punea sigiliu pe maşină şi nu mai aveam voie să lucrăm câteva luni, până toamna. Nu aveam voie să lucrăm cu lâna celor care nu-şi dădeau mai întâi, în acel interval, norma la stat“, povesteşte Titiana Mecleş.

„Leagănul” cu 1.000 de dinți de oțel

Maşina de prelucrat lâna, construită în Germania, este în funcţiune tot din 1907. În prima fază, lâna se introduce pe o bandă, printr-un scărmănător numit popular „leagăn“. Asta datorită mişcării asemănătoare cu a unui leagăn pentru bebeluşi. Doar că are peste 1.000 de dinţi de oţel care rup lâna şi o fac pufoasă.  

În cea de-a doua fază, se introduce lâna pe a doua bandă. Unde este selectată prin mai multe turbine la turaţii foarte mari şi se descarcă pe o dobă. Apoi este preluată manual, gata pregătită pentru fus.

Izvorul Izei este râul care pune în mişcare mecanismul. Cu ajutorul lui, familia Mecleş reuşeşte să pună pâine pe masă şi să-şi ţină copiii la şcoală. (NU RATA, AICI: Există un sat din România unde tinerele învaţă să fie gospodine. Şcoala de neveste)