CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, informații de ultimă oră din “Cetatea Băniei”, legate de funeraliile lui Ilie Balaci. Conform unor surse, Consiliul Local a luat în calcul ca o stradă, dar și un liceu cu profil sportiv, să poarte, pe viitor, numele marelui fotbalist și antrenor oltean. În plus, în ziua înmormântării, “Minunea Blondă” va avea parte de onoruri ca un șef de stat!
Ilie Balaci a trecut în lumea celor drepți duminică dimineață. S-a trezit după o noapte petrecută într-un club din Craiova, iar la câteva minute distanță a căzut din picioare. Familia a chemat ambulanța, dar manevrele de resuscitare nu au avut efectul scontat. Fostul component al “Craiovei Maxima” a murit, în ciuda eforturilor făcute de medicii.
Vestea a îndoliat toată România. Stadionul „Ion Oblemenco”, unde Ilie Balaci a făcut istorie, a devenit duminică loc de pelerinaj. Numeroși fani au venit să aprindă o lumânare într-un loc special amenajat. Durerea a atins cote maxime. Agitație a fost inclusiv la Consiliul Local. Surse bine informate susțin pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, că oamenii cu putere de decizie în județ au intrat, imediat după anunțul decesului marelui fotbalist, în ședință.
La nivelul Consiliului Local s-a luat în calcul ca o stradă din Craiova, precum și un liceu cu profil sportiv din oraș, să poarte numele lui Ilie Balaci! Lucru, de altfel, firesc dacă ținem cont ce a însemnat și făcut cel supranumit “Minunea Blondă” pentru oraș. În plus, reprezentanții județului dezbat posibilitatea ca miercuri, când celebrul fost internațional va fi înmormântat, în școlile și liceele din “Cetatea Băniei” să nu aibă loc cursuri.
La acest moment există doar o discuție. Rămâne de văzut ce vor decide autoritățile. Un lucru este, însă, cert. Ilie Balaci va avea parte pe ultimul drum de onoruri ca un șef de stat! Primăria a decis să se implice și, astfel, sunt șanse foarte mari să asistăm la cea mai fastuoasă înmormântare care a avut loc în România, în ultimii ani. Mii de oameni îl vor conduce pe cel supranumit “Minunea Blondă” spre locul în care își va dormi somnul de veci.
Ilie Balaci va fi înmormântat miercuri. Familia a decis ca trupul său care, conform legii trebuie să stea la morgă timp de 24 de ore de la momentul decesului, să fie depus luni la Biserica “Sf. Ilie” din Craiova, fix locul unde “Minunea Blondă” s-a cununat cu soția sa, Dana. Tot acolo și-a botezat și fetele, Lorena și Luana. Ex-internaționalul român urmează să fie înhumat pe 24 octombrie, lângă tatăl său, la cimitirul Ungureni.
La doar câteva zeci de minute după decesul lui Ilie Balaci, autoritățile au emis un comunicat în care au explicat ce s-a întâmplat, de fapt, duminică dimineață.
”În jurul orei 09.40, a fost anunțat apelul la 112. Imediat la locuința de familie a fotbalistului s-a deplasat un echipaj cu medic de la SAJ Dolj, care a găsit victima în stop cardio-respirator. Ulterior, s-a luat decizia de a mai trimite în sprijin la caz încă un echipaj SMURD cu medic. După executarea timp de mai multe zeci de minute a manevrelor de resuscitare (conform protocolului medical) a fost declarat decesul fotbalistului”, au precizat reprezentanții ISU Dolj.