Minune în familia lui Daniel Onoriu. Pilotul de curse s-a ridicat pe propriile picioare – FOTO
Daniel Onoriu începe să își revină, după ce a stat în comă 55 de zile. Nepotul regretatei Gabi Luncă a reușit să se ridice în picioare. Pilotul a postat o fotografie alături de fiul său, pe rețelele de socializare. Cât de mult a slăbit acesta?
Pilotul de raliuri, Daniel Onoriu, a fost externat pe 8 martie, după două luni petrecute în spital. Sportivul a postat astăzi prima fotografie alături de unul dintre băieții săi, stând în picioare.
Daniel Onoriu a slăbit mult
Daniel Onoriu a muncit din greu să se poată pună din nou pe picioare. Se văd rezultatele, după recuperarea fizică pe care a făcut-o în cadrul unei clinici private. În poza postată astăzi de către el pe rețelele de socializare se vede clar că pilotul a slăbit foarte mult, deoarece a trecut prin clipe cumplite, încă de la prima zi a operației eșuate făcută în Turcia.
Pilotul de raliuri a stat internat în spital din luna decembrie a anului trecut, până în luna martie 2022. Nepotul lui Gabi Luncă a suferit complicații în urma unei operații de micșorare a stomacului pe care o făcuse într-o clinică din Turcia.
Cum a luat Daniel Onoriu decizia de a se opera în Turcia?
Fostul campion național la raliuri a fost foarte onest și a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj în care a povestit toată întâmplarea ce avea să îl coste scump, mai exact viața.
”În urmă cu 99 de zile eram un tip normal, cu vise și speranțe și planuri de viitor. Toată viața am fost activ, sportiv, dar și pofticios. Credeam că doar cele câteva kilograme în plus pe care le aveam erau singura mea problemă și am ales cea mai și metodă de slăbire: gastric sleeve (operație de micșorare a stomacului).
Nici prin gând nu îmi trecea că am să intru în tragedia vieții mele. Am mai trecut prin încercări, dar incomparabil cu această cumpănă. Nu există scară de măsurare sau termen de comparație!”, a povestit Daniel Onoriu, pe pagina sa de socializare.
Un simplu scroll pe Facebook și o reclamă la o clinică mi-a captat atenția atât de tare încât următoarea zi, aveam și programare stabilită acolo. Se pare că hotărârile de moment nu sunt întotdeauna cele mai înțelepte! Pe lângă faptul că plătești cu sume mari de bani, poți să plătești chiar și cu viața”, a mai spus Daniel Onoriu, pe Facebook.