După accidentarea teribilă pe care a suferit-o în timpul unui antrenament efectuat cu echipa sa, FC Utrecht, viața lui Mihăiță Neșu s-a schimbat radical. Fostul fotbalist a luptat, zi de zi și oră de oră, pentru a duce o existență aproape normală, chiar dacă se află în scaun cu rotile, și a reușit să învingă toate greutățile. Mentalitatea jostului jucător de fotbal s-a schimbat, iar acum – deschizând o fundație pentru ajutorarea copiilor cu dizabilități – spune că ”puterea vine de la Dumnezeu”.
Poate că nimeni nu ar fi crezut că Mihăiță Neșu este un caracter atât de puternic, deși a fost și rămâne un luptător. Și-a redescoperit puterea prin copiii pe care îi ajută și luptă, permanent, pentru a rezolva toate problemele inerente care apar.
”Puterea cu toții o luăm de la Dumnezeu, dar practic prin ei îmi iau foarte multă putere și foarte multă bucurie pentru că ei, copiii, sunt inocenți și au foarte multă bucurie și ne transmit și nouă și împreună putem să luptăm cu toate problemele pe care le avem fiecare”, a spus Mihai Neșu.
Mihai Neșu a demarat campania ”Cred în minuni”, dedicată noului complex de recuperare pentru copiii cu dizabilități. Privind retrospectiv, spune că a trecut prin momente foarte grele după teribila accidentare care a pus capăt carierei sale fotbalistice, dar a primit de la Dumnezeu ”o bucurie” tocmai prin copiii pe care îi ajută.
”Am demarat de 1 Decembrie campania „Cred în minuni”. E o campanie dedicată noului complex de recuperare pentru copii cu dizabilități neuro-motorii. Am trecut prin multe momente grele de când m-am accidentat, dar de o perioadă Dumnezeu mi-a dat bucuria aceasta prin acești copii minunați și prin prietenii mei care au grijă de fundație și de mine. Le doresc numai bucurie și să nu uite, pe lângă tradiția cu Moș Crăciun, că Crăciunul este nașterea lui Hristos, este cel mai mare miracol și cea mai mare bunătate și dragoste care s-a revărsat asupra noastră. Am avut posibilitatea de 2000 de ani încoace să învățăm să fim mai buni, de la Hristos, prin pildele lui. Toți sfinții au dus mai departe învățăturile lui Hristos care, cu ajutorul rugăciunilor, ne fac să fim mai buni și mai fericiți”, a mai declarat fostul fotbalist.