Ministrul Sănătății, după vizita fulger la Cluj: ”Țin să menționez că…” Ce așteaptă, însă, Nelu Tătaru
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, și-a continuat șirul vizitelor la spitalele din țară, de data aceasta Clujul fiind în itinerariu. Tătaru a fost impresionat de ce a găsit în orașul din Ardeal. A spus că este un exemplu pentru de bună practică şi că la Cluj-Napoca pot fi prelucrate testări din alte localităţi. (CITEȘTE ȘI: MARE ATENȚIE, ROMÂNI! CUM POȚI SĂ IEI CORONAVIRUS CHIAR DACĂ STAI IZOLAT ÎN CASĂ ȘI NU INTRI ÎN CONTACT CU NIMENI)
„Am venit şi la Cluj pentru a evalua situaţia, atât la nivelul spitalelor, cât şi în discuţii cu administraţia locală. Clujul este un exemplu de bună practică. Am vrut să văd efectiv fiecare management, să mi se prezinte problemele şi activitatea desfăşurată. Faţă de multe alte oraşe, aşez Clujul undeva sus, atât ca activitate medicală, cât şi ca implicarea administraţiei locale, că este prefectură sau că este primăria municipiului. Ţin să menţionez că din toate discuţiile pe care le-am avut există capacitate şi de testare, există capacitate şi de tratament la nivelul unităţilor din Cluj-Napoca. Aştept ca orice sesizare să îmi ajungă la nivel de minister şi să pot completa orice deficienţă, orice deficit sau orice necesitate”, a spus Nelu Tătaru, scrie agerpres.ro. (NU RATA: SORINA PINTEA ȘI-A RETRAS DEMISIA DIN FUNCȚIA DE MANAGER AL SPITALULUI BAIA MARE)
Capacitate de 1.000 de testări pe zi!
Nelu Tătaru a mai spus că a găsit la Cluj o capacitate de 1.000 de testări de COVID-19 pe zi. „La Cluj este o capacitate de 1.000 de testări pe zi. Ţin să menţionez că Clujul poate asigura testarea şi pentru localităţi din jur; deja am vorbit pentru Deva sau pentru Suceava să poată aduce teste pentru a fi lucrate la Cluj”, a declarat ministrul Sănătăţii.
La începutul epidemiei de COVID-19, în România se efectuau testări numai la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Craiova şi Constanţa.