Ministrul justiției, Tudorel Toader: Ies mai mulți deținuți decât intră la închisoare
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus că problema condiţiilor din penitenciare este „aproape istorică”. Anul trecut şi în prima parte a acestui an au fost luate măsuri legislative şi administrative vizându-i atât pe deţinuţi, cât şi pe angajaţii din penitenciare, arată el. Tudorel Toader a susţinut că numărul deţinuţilor „se află pe un trend descendent”, numărul zilnic al celor care ies din penitenciare fiind mai mare decât al celor care intră.
Tudorel Toader a spus că problema condiţiilor de detenţie din penitenciare este „una de sistem, aproape istorică”, neapărând „nici ieri, nici alaltăieri”.
„Mai ştim că deţinuţii execută pedepsele în condiţii necorespunzătoare, că România este condamnată la CEDO tocmai din această cauză. Pe de altă parte, măsurile pe care le-am luat pe parcursul anului 2017 şi început de 2018 sunt, pe de-o parte, măsuri de ordin administrativ, pe de altă parte, de ordin legislativ”, a declarat ministrul justiţiei.
Deținuții, trend descendent
El a spus că în prezent în penitenciarele din România sunt 22.884 de deţinuţi, în timp ce în sistemul penitenciar sunt încadraţi 12.795 de funcţionari cu statut special.
„Numărul deţinuţilor se află pe un trend descendent. Numărul zilnic al celor care ies din penitenciare este mai mare decât al celor care intră. Nu înseamnă că trebuie să aşteptăm ca problema din penitenciar să se rezolve în chip natural prin această scădere progresivă, de aceea luăm în continuare măsuri”, a afirmat Tudorel Toader.
Aproximativ o sută de membri ai Federaţiei Sindicatelor Naţionale a Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi ai Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor au protestat, luni, în faţa Guvernului. Sindicaliştii aflaţi la Guvern au cerut să discute cu premierul Viorica Dăncilă despre problemele din penitenciare. Ei au cerur demisia ministrului Tudorel Toader, pe care îl acuză de incompetenţă şi de lipsă de responsabilitate.