Ministrul Educației a făcut anunțul pe care profesorii nu vor să-l audă. Ce se va întâmpla cu salariile lor, de la 1 ianuarie 2024
Vineri, 3 noiembrie, Ligia Deca a ținut o conferință la Sinaia, în cadrul căreia a vorbit și despre salariile profesorilor. Ministrul Educației a anunțat că bugetul pentru anul 2024 este încă în discuții și că trebuie analizată posibilitatea reală de mărire. Un impediment pe care l-a identificat este lipsa Legii salarizării unitare.
În ultimele săptămâni din anul școlar 2022-2023, cadrele didactice au intrat în grevă, sătule de salariile mizere pe care le primesc de ani buni. Au rezistat multă vreme, dar au cedat, după multe negocieri, acceptând să se întoarcă la post. Li s-a promis o mărire consistentă, de cel puțin 1.500 de lei, dar suma a venit abia din luna octombrie, sub forma unor vouchere pentru materiale didactice. Supărarea a fost mare, iar acum, vine încă o lovitură.
Ce se întâmplă cu mărirea promisă la salariile profesorilor
De la ce s-a negociat cu profesorii până la ce s-a ajuns este o distanță mare. Ministrul Ligia Deca spune că va discuta cu federațiile sindicale din învățământ, dar se va limita la un buget. Așadar, nici mărirea nu va fi uniformă și nici nu s-a precizat o sumă clară sau un procent.
„Acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile. Noi ne dorim ca toate angajamentele făcute personalului din învăţământ să poată fi respectate pentru a încuraja ca cei mai buni absolvenţi să intre în profesie şi pentru a încuraja performanţa la clasă. Este clar că, neavând Legea salarizării unitare, care este gestionată în elaborarea sa de către Ministerul Muncii, va trebui să se meargă pe o estimare şi de aceea avem aceste discuţii în curs cu federaţiile sindicale ca, în funcţie de bugetul de anul viitor, să putem stabili împreună cu reprezentanţii personalului din învăţământ care va fi această creştere”, a spus ministrul Educației.
(CITEȘTE ȘI: 1500 de lei intră pe carduri de la Guvernul României, începând din octombrie. Profesorii vor fi recompensați)
O nouă promisiune de la Ministerul Educației
Ligia Deca susține că le va da profesorilor demnitatea și prestigiul în profesie, după atât de multă vreme în care salariul abia le-a putut asigura traiul. Totuși, cum va rezolva problema? Rămâne de văzut ce buget va stabili pentru 2024.
„În lipsa Legii salarizării unitare, facem toate eforturile, împreună cu reprezentanţii profesorilor, să ajungem în punctul în care şi ei să simtă că aşteptările cadrelor didactice din toată ţara sunt satisfăcute. Vă promit că Ministerul Educaţiei, ca şi până acum, va rămâne aproape de cadrele didactice şi vom susţine cauza redării prestigiului şi demnităţii în profesia didactică”, a adăugat ministrul.