Ministrul Educației anunță noi schimbări în ceea ce privește organizarea și desfășurarea examenelor naționale și de Bacalaureat de la sfârșit de an. Ligia Deca a transmis că vor fi majorate substanțial sumele acordate cadrelor didactice care participarea examenelor care vor avea loc în perioada următoare.
În cursul zilei de vineri, 16 iunie 2023, ministrul Ligia Deca a semnat ordinul nr. 4.483/2023, prin care vor fi majorate sumele acordate tuturor cadrelor didactice care se implică în derularea examenelor și a concursurilor naționale 2023.
Ordinul are scopul de „a reconfirma importanța acestor activități și pe aceea a participării personalului didactic și didactic auxiliar la desfășurarea lor”. Măsura vizează întreg personalul angajat în comisiile responsabile de organizarea și desfășurarea examenelor de admitere în învățământul liceal, profesional și dual pentru anul școlar 2023 – 2024, precum și în comisiile care se ocupă de examenele de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învățământul profesional, liceal și postliceal, în sesiunile din anul 2023.
CITEȘTE ȘI: Greva profesorilor ar putea fi blocată! Sindicatele din învățământ au fost date în judecată
În urma noii măsuri, se înregistrează o creștere medie de 30% față de anul 2022 pentru toate activitățile desfășurate în cadrul comisiilor.
Astfel, conform normelor actuale de plată, pentru evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a din 2023, suma acordată pentru corectarea unei lucrări este de 15 lei, comparativ cu anul 2022, când suma era de 11 lei.
În ceea ce privește examenul național de bacalaureat din 2023, măsura prevede suma de 18 lei pentru corectarea unei lucrări, cu patru lei mai mult față de anul precedent.
În plus, profesorii asistenți la evaluarea națională ar urma să primească suma de 145 de lei pe zi, în comparație cu anul 2022, când primeau 110 lei/ zi. Pentru profesorii asistenți în cadrul probelor scrise ale examenului de bacalaureat, normele prevăd suma de 157 de lei pe zi, comparativ cu cei 120 de lei pe zi pe care îi primeau anul trecut.
„Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat astăzi ordinul nr. 4.483/2023, prin care cresc sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor şi a concursurilor naţionale 2023, pentru a reconfirma importanţa acestor activităţi şi pe aceea a participării personalului didactic şi didactic auxiliar la desfăşurarea lor. Ordinul prevede creşterea sumelor şi pentru personalul implicat în comisiile pentru organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal, profesional şi dual pentru anul şcolar 2023 – 2024 şi în comisiile din cadrul examenelor de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învăţământul profesional, liceal şi postliceal, sesiunile anului 2023”, a transmis vineri, Ligia Deca, Ministerul Educaţiei, notează Edupedu.