Netflix a dat lovitura cu o nouă producție de excepție! A fost adăugată de curând pe platformă și deja a ajuns pe locul 1 în topul preferințelor românilor. Mai exact, este vorba despre un miniserial SF, format din 6 episoade, care prezintă o poveste plină de suspans. Acesta aduce în prim plan o idee care i-a preocupat, de altfel, pe mulți producători și scenariști.
Dacă ești în căutarea unui film care să te țină în priză de la început până la sfârșit, acesta poate fi o alegere ideală. Producția prezintă o poveste complexă, cu interpretări remarcabile și momente tensionate. De asemenea, atmosfera plină de suspans te ajută să ai parte de o experiență cinematografică de neuitat.
Netflix continuă să domine scena streamingului, iar una dintre cele mai recente producții care a captat atenția publicului din întreaga lume este Cassandra. Acest miniserial SF prezintă povestea unei familii care se mută într-o casă inteligentă din Germania, rămasă nelocuită de peste 50 de ani.
Numele filmului este dat chiar de denumirea robotului care îi întâmpină în noua locuință. Amabilă și zâmbitoare, asistenta virtuală este gata să-i ajute în toate muncile casnice. La un moment dat, scenariul ia o întorsătură neașteptată.
Cassandra, interpretată de Lavinia Wilson, începe însă să se considere un membru al familiei. Scoasă din funcțiune după decesul foștilor ocupanți ai casei, asistenta virtuală ajunge să facă gesturi extreme de frică să nu fie părăsită din nou.
La un moment dat, robotul chiar începe să își amenințe proprietarii, spunându-le „Cassandra vede totul, Cassandra aude totul, Cassandra este peste tot”. Familia își să seama de intențiile întunecate ale Cassandrei și devine ostatică în propria casă.
Miniserialul a fost considerat de critici și „o variație a poveștii lui Frankenstein, care include elemente precum disperarea și nebunia și care reprezintă, în plan simbolic, inclusiv încercarea de a fenta moartea”, potrivit Tvmania.ro.
Producția a fost lansată pe Netflix în data de 6 februarie și a ajuns foarte rapid în topul preferințelor românilor. Pe lângă povestea interesantă, Cassandra prezintă și o distribuție de excepție. Alături de Lavinia Wilson, îi regăsim pe Mina Tander în rolul Samirei și pe Michael Klammerîn rolul lui David. Ei sunt cei doi soți care se mută în casa inteligentă.
Citește și: Filmul de pe Netflix care i-a cucerit pe români. A câștigat Oscarul și este în top pe platforma de streaming