Minerii de la Mina Lorna fac greva! Refuza sa intre in subteran pentru ca nu li sunt respectate drepturile!

De: Cancan
Publicat: 05/03/2012 | 00:00

„Aproximativ 50 dintre cei 300 de mineri care ar fi trebuit sa mearga schimbul I stau in sala de pontaj, nu au intrat in mina pentru ca nu le sunt respectate drepturile”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, liderul de sindicat de la Mina Lonea, Tiberiu Cozma.

Potrivit acestuia, oamenii ii asteapta pe colegii lor din schimbul al doilea pentru a-i convinge sa nu intre in mina si sa plece la sediul Companiei Nationale a Huilei (CNH) pentru a cere explicatii conducerii companiei.

Minerii reclama in principal nerespectarea unui memorandum aprobat de fostul ministru al Economiei Ion Ariton, in baza caruia sporul de periculozitate al ortacilor ar fi trebuit aliniat la legile actuale, iar grila de salarizare ar fi trebuit actualizata, ceea ce ar fi presupus o crestere a salariilor cu circa 10%.

Memorandumul aprobat de ministrul Ariton nu a fost respectat si, in consecinta, actul aditional la contractul colectiv de munca semnat de mineri in baza acestui memorandum nu poate fi aplicat.

Saptamana trecuta, liderii de sindicat din Valea Jiului si conducerea CNH au participat, in Capitala, la o intalnire cu reprezentantii Ministerului Economiei si cei ai Finantelor, discutiile vizand aceste revendicari. O noua intalnire va avea loc in cursul zilei de marti, cand reprezentantii minerilor impreuna cu cei ai ministerelor vor reanaliza posibilitatile de rezolvare a problemelor ortacilor din Valea Jiului.

In 17 ianuarie, Ministerul Economiei a incheiat un protocol cu sindicatele minerilor din CNH privind acordarea ultimei transe din salariile compensatorii ale celor 900 de angajati disponibilizati in 2011 din companie, precum si cresterea pretului de vanzare a huilei catre producatorii de electricitate. Protocolul face referire si la actualizarea grilei de salarizare prin indexarea sporului de pericol, dar si la angajarea fortei de munca tinere la CNH.

In 1 februarie, minerii de la Lonea si Paroseni au refuzat sa coboare in subteran, iar cei care erau in schimbul de noapte au refuzat sa iasa la suprafata, nemultumiti de salarii si de conditiile de lucru si reclamand ca ministrul Economiei nu a respectat protocolul semnat in 17 ianuarie cu sindicalistii din minerit.