„Minciuni șocante despre Ianis Hagi!” Presa din scoția a lămurit situația românului
E scandal în Scoția, iar protagonistul este Ianis Hagi. Ultimul meci al fotbalistului a divizat presa în două, unii îl atacă, alții îi iau apărare. Recent, sportivul a evoluat între-un meci pentru echipa a doua a lui Rangers, iar această apariție a stârnit rumoare.
Recent, Ianis Hagi a jucat și a marcat un gol, direct din corner, pentru echipa a doua a lui Rangers, în victoria 4-1 cu Stenhousemuir. Ei bine, fotbalistul român a evoluat la echipa a doua pentru a căpăta ritm, având în vedere că nu are drept de joc cu FCSB, joi, și nu va evolua nici la finalul săptămânii, pentru că își ispășește a doua etapă de suspendare.
(CITEȘTE ȘI: IANIS HAGI A PIERDUT O AVERE DE DRAGUL FOTBALULUI! CE GAURĂ ÎN BUGET ȘI-A FĂCUT SINGUR)
„Minciuni șocante despre Ianis Hagi!”
Însă, această apariție a lui Ianis Hagi în echipa a doua a lui Rangers a determinat unele publicații din Scoția să titreze că fotbalistul a fost „retrogradat iar la Rangers B”. Însă, aceste informații au fost rapid contrazise de Ibrox Noise, portal foarte apropiat de Rangers. Cei de aici au răbufnit după ce au văzut unele titluri date de alte publicații scoțiene despre Ianis Hagi.
„Minciuni șocante ale presei despre Ianis Hagi și apariția sa la echipa a doua”, a titrat Ibrox News.
De asemenea, cei de la Ibrox Noise au lămurit că nu este vorba despre nicio retrogradare, iar Ianis a jucat la echipa a doua doare pentru a-și păstra forma fizică și pentru a nu ieși din ritm.
„Scriind despre echipa de start, unele publicații scoțiene au notat că Hagi a fost retrogradat iar la echipa a doua, deși tocmai se întorsese la prima echipă.
Din ce știm, e în cel mai bun caz o exagerare, pentru că Ianis Hagi e suspendat în campionat și nu poate juca în Europa pentru că nu a fost inclus pe listă. Așa că acest băiat cum ar fi putut să-și păstreze forma fizică pentru meciurile viitoare ale primei echipe, dacă nu prin meciuri la echipa a doua?”, au scris scoțienii.
Reamintim că Ianis Hagi a fost eliminat în primul meci jucat după revenirea la Rangers. De asemenea, acesta nu a jucat împotriva lui Kilmarnock și nu va juca nici cu FCSB și nici în weekend cu St. Mirren. Cel mai probabil, fotbalistul o să revină la Rangers în meciul cu Aberdeen, care se joacă pe 30 octombrie.
(VEZI ȘI: PEDEAPSĂ ASPRĂ PENTRU IANIS HAGI, DUPĂ CE A FOST ELIMINAT CU VAR. CÂT TIMP VA STA PE TUȘĂ)