Vasile Mihalcia, un militar-erou, își riscă viața zi de zi pentru băiețelul său cel mic. În vârstă de trei ani, Darius a primit un diagnostic dur la scurt timp după ce a venit pe lume. Medicii le-au spus părinților că fiul lor suferă de tetrapareză spastică, paralizie cerebrală. Din ziua în care au primit vestea tristă Alize și soțul ei au căutat tot felul de tratamente salvatoare pentru micuțul Darius. Și au găsit unul în Statele Unite ale Americii, dar costurile se ridică la 40.000 de euro. Pentru că nu au aceşti bani, spera să reuşească să ajungă măcar în Germania, pentru ca un specialist de acolo să îl consulte pe Darius. Cum nu îşi permit nici acest lucru, militarul-erou a plecat în Afganistan, în speranţa că va reuşi să adune o parte din banii de care au nevoie.
Problemele de sănătate pe care le are Darius au apărut încă de la naștere.
“După ce l-am născut, el a ieșit cu cordonul dublu la gât și s-a asfixiat în timpul nașterii. Leziunile pe care le are pe creier le are din cauza asfixierii.”, a povestit Alize Mihalcia, mama lui Darius.
În casa militarului din Bistrița, soția lui îi crește singură pe cei trei copii ai lor.
“Darius, ești… Darius, tati este aici pentru tine. Aș vrea în primul rând să îi mulțumesc soției, care este stâlpul familiei și duce gruel familei acasă”, a declarat Vasile Mihalcia, tatăl lui Darius, potrivit jurnaliștilor de la observator.tv.
Primul diagnostic: o tulburare de coordonare – a venit de la o echipă de medici din Cluj. Ei i-au îndrumat pe părinții lui Darius să meargă la Oradea pentru recuperare. După multe eforturi, abia la Sibiu au aflat care este boala fiului lor: tetrapareză spastică, paralizie cerebrală.
“Am urmat șase luni de zile terapia Vojta”, a mai spus mama lui Darius.
Din nefericire, la vârsta de un an, Darius a început să facă și crize de epilepsie.
“N-am mai avut această terapie și am ajuns la București, unde facem kinetoterapie și stimulare prin joacă. Ca părinte, credeți-mă că m-aș duce până în pânzele albe ca să văd ceva la el, pentru că mă doare sufletul. (…).Noi asta dorim, să fie independent, să se ridice în funduleţ, să vorbească. Noi nu am auzit vocea lui niciodată”, a mai Alize Mihalcia, mama lui Darius.
Tatăl lui Darius a fost și în 2014 în misiune în Afganistan. Atunci, Vasile Mihalcia și-a salvat doi camarazi, deși a fost la un pas să îşi piardă viaţa. Și asta după ce vehiculul în care se afla a fost atacat cu un dispozitiv explozibil improvizat în timpul unei misiuni de patrulare.
Colegii caporalului din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Ligii Militarilor Profesionişti au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a ajuta familia. Alize și Vasile Mihalcia mai au doi copii.