In urma cu trei ani divortau cu multa eleganta, insa, de atunci, lucrurile s-au tensionat intre ei, iar fosta sotie i-a deschis acum mai multe procese milionarului Ionut Negoita.
Surse judiciare ne-au marturisit, in exclusivitate, ca impotriva actionarului principal al lui Dinamo au inceput, in paralel, sase proceduri de executare silita! Actiunile din instanta au fost formulate de Carmen, femeia de care il leaga 11 ani de casnicie pe omul de afaceri.
Fosta doamna Negoita a cerut ca Ionut sa fie obligat sa-i plateasca sume mari de bani, pe care el si le-ar fi asumat prin conventia de partaj incheiata in timpul divortului.
“La momentul la care Ionut si Carmen Negoita au decis sa divorteze, ei au ales sa faca un partaj de comun acord. Amandoi au semnat o tranzactie prin care ea ceda actiunile detinute la firmele familiei, iar el se obliga sa-i plateasca, in mai multe transe, contravaloarea acestor actiuni”, ne-au declarat sursele noastre.
Potrivit acestora, suma totala ar fi de “cateva sute de mii de euro”. O vreme, Ionut Negoita s-a achitat de obligatiile luate, insa, ulterior, ar fi intarziat sa mai vireze banii in conturile fostei sotii, asa incat aceasta si-a angajat un avocat si a demarat procedurile de executare silita.
Contactata de Cancan.ro, Carmen Negoita a recunoscut ca se afla in proces cu fostul sot, dar n-a vrut sa detalieze natura litigiului. “Nici daca as vrea nu am cum sa spun nimic despre aceste dosare, intrucat exista anumite clauze de confidentialitate. Pot sa affirm ca sunt doar probleme din trecut care n-au fost rezolvate la timp, asa ca m-am adresat Justitiei”, a punctat Carmen.
Cand s-a casatorit cu Ionut Negoita, aceasta avea 18 ani. Impreuna, ei au construit un adevarat imperiu, cei doi fiind parteneri si in afaceri. In urma divortului, Carmen a pastrat numele sotului, dar a primit si custodia celor doi copii ai lor.
Adrian Nicolae
Bogdan Galca