Dan Cămârzan, unul dintre cei mai excentrici milionari ai României, a îngrozit o țară întreagă, după ce în urmă cu patru luni și-a ucis bunica în vârstă de 93 de ani. Afaceristul a sugrumat-o pe femeie în urma unui conflict spontan. El a susținut în fața polițiștilor, dar și a familiei, că este ”trimisul lui Dumnezeu” și a transmis că ”Dumnezeu lucrează prin el”.
La începutul lunii august s-a stabilit că în momentul comiterii crimei, Dan Cămârzan nu se afla în deplinătatea facultăților mintale, iar acum a fost scos din închisoare. Potrivit Antena3, bărbatul, originar din Brașov, a fost internat la o clinică de psihiatrie. În cazul în care se va observa o îmbunătățire a stării de sănătate a lui Dan Cămârzan, acesta poate fi dus înapoi în spatele gratiilor.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, în 6 mai 2019, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Dan Cămârzan, sub aspectul comiterii infracţiunilor de omor în forma violenței în familie. (Citește și: Cămârzan, criminalul-milionar din Brașov, se poza indecent cu iubita-dansatoare!)
”La aceeași dată, inculpatul a fost reținut preventiv, începând cu ora 17.20. La data de 7 mai 2019, inculpatul, aflat în stare de reţinere, va fi prezentat, cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov. Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în dimineața zilei de 6 mai 2019, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viața bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare”, au transmis procurorii brașoveni.
Ulterior, Cămârzan a fost arestat pentru 30 de zile. El a recunoscut fapta, nu înainte de a face declarații halucinante: “Bunica este tata! Cineva fură corpul oamenilor. Gândiți-vă la Sfinxul de la Sinaia! Și la capul de acolo, ce presupune, cum este viața veșnică.”