Tiberiu Urdăreanu a fost unul dintre băieţii suficient de deştepţi încât să se mişte rapid în capitalismul sălbatic care a urmat revoluţiei din 1989. Încă din 1990, a pus bazele UTI, firmă care avea să-i aducă nu doar primul milion, ci chiar prima sută de milioane. Însuşi Urdăreanu povestea, în urmă cu mulţi ani, pentru Săptămâna Financiară, care era atmosfera în acel Est Sălbatic românesc, după căderea lui Ceauşescu. “A apărut un decret care permitea persoanelor ce aveau o anumită specializare să desfăşoare anumite activităţi comerciale. Atunci nu era nimic, nici legislaţie, nici reglementări, nici licitaţii, era doar o junglă în care apărea o mică rază de lumină. Nu toţi au văzut-o”, comenta Urdăreanu în 2008.
Tiberiu Urdăreanu a început sarabanda afacerilor cu statul încă din 1993. Anul trecut însă, procurorii DNA l-au pus sub acuzare, iar faptele au fost recunoscute de acesta, primind drept “răsplată” arestul la domiciliu, devenit apoi control judiciar. Lui Tiberiu Urdăreanu i se mai spune şi tăticul „Big Brother”. Şi asta pentru că majoritatea aparaturilor pe care acesta le gestionează sunt folosite în interesul public, ca de exemplu majoritatea camerelor video din locurile publice.
Se pare însă că Urdăreanu este privit ca un adevărat “tătic” oriunde merge, fiindcă majoritatea celor care intră în contact cu milionarul se grăbesc să îl “servească” prompt, aşa cum vă povestea AICI CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, atunci când angajaţii patronului UTI s-au supus, cu capetele plecate, la apariţia acestuia. Şi de data aceasta s-a repetat scenariul după ce, odată ajuns la destinaţie, Urdăreanu a fost întâmpinat aşa cum se cuvine de un angajat cu care a discutat preţ de câteva minute bune, înainte de a ieşi din automobil şi a se îndrepta spre intrarea în imobil.
(Georgiana Laciu)