Milena, o fetiță de 11 ani din Mariupol, a fost împușcată în față de un soldat rus. Gestul făcut de militar, imediat după atac

Publicat: 26/03/2022 | 17:21
Milena, o fetiță de 11 ani din Mariupol, a fost împușcată în față de un soldat rus. Sursă foto: Capturi video Youtube - CNN

Milena este o fetiță de doar 11 ani din Mariupol care excelează în gimnastică. Micuța se afla în compania mamei, bunicii și surorii sale, atunci când voiau să scape din orașul asediat. Însă, la scurt timp după ce au reușit să plece din zona respectivă, aceasta a fost împușcată în față de un soldat rus. Ce gest a făcut militarul, imediat după atac.

Milena Uralova are doar 11 ani și practică gimnastică de performanță. Micuța, împreună cu mama, bunica și sora ei, doreau să scape de bombardamentele din Ucraina. Astfel că, acestea au încercat să fugă din orașul asediat, însă soldații ruși au început să tragă cu armele. Atunci, micuța a fost împușcată în față de unul dintre ei. Incidentul a avut loc în data de 16 martie.

”Are o rană provocată de glonț în maxilar și sub limbă, proiectilul a trecut chiar pe lângă artera carotidă”, i-a explicat mama ei reporterului CNN Ivan Watson.

Vezi și DRAGOSTE DE SORĂ! O ADOLESCENTĂ DIN UCRAINA A ÎNCASAT 12 GLOANŢE PENTRU A-ŞI APĂRA FRATELE. PREȘEDINTELE ZELENSKI A VIZITAT-O LA SPITAL

Au încercat să scape din calea bombardamentelor din Mariupol

Milena și familia ei au încercat să scape din calea bombardamentelor din Mariupol. Astfel că, acestea s-au urcat într-o mașină, alături de alți doi necunoscuți, cu speranța că vor scăpa vii. Calvarul a început în drum spre orașul Vasilivka, când mașina a fost oprită, după câteva puncte de control rusești. Acolo, câțiva soldați ruși au început să tragă cu miltralierele. Toate persoanele aflate în mașină au ieșit cu mâinile ridicate, în afară de Milena, fetița de 11 ani, care fusese împușcată în față de unul dintre soldați. Atunci, aceștia au început să țipe și i-au oferit micuței primul ajutor.

”Au început să țipe la noi, nu înțelegeam ce, și atunci am văzut ce a pățit fata mea mai mică. Am luat-o din mașină, era rănită…”, a povestit mama ei.

Vezi și O BUNICĂ DIN UCRAINA LE-A OFERIT RUȘILOR PRĂJITURI FĂCUTE ÎN CASĂ. CE CONȚINEAU ACESTEA, DE FAPT

A fost dusă, imediat, la spitalul din Tokmak, oraș aflat sub control rusesc. Apoi, a fost mutată în altă unitate spitalicească, cu ajutorul Crucii Roșii, unde a fost operată de urgență. Acum, Milena se află în buncărul unui spital pentru copii unde se recuperează, arată observatornews.ro. Medicul care s-a ocupat de rănile Milenei susține că starea de sănătate a acesteia este una stabilă și are șanse să trăiască o viață normală, fără dizabilități.

Mama ei a ținut să mai transmită un mesaj soldaților ruși: ”Duceți-vă acasă! De ce sunt ei aici? Sunt mercenari cărora nu le pasă de noi. Nu le pasă de situația din această țară sau de acest război. Ne le pasă în cine trag”.

 

Sursă foto: capturi video Youtube – CNN