AC Milan s-a calificat în semifinalele ediţiei din acest an a Cupei Italiei. „Diavolii” şi-au asigurat prezenţa în careul de aşi al competiţiei după ce au trecut în sferturi de marii rivali de la Inter Milano.
Victoria echipei pregătite de Gattuso a fost obţinută în prelungiri la capătul unui meci spectaculos, cu ratări incredibile de ambele părţi, raportul şuturilor la poartă 20-7, fiind net în favoarea celor de la AC Milan. După cele 90 de minute de joc, tabela a rămas neschimbată, 0-0, fiind astfel nevoie de prelungiri. Cu un minut înainte de finalul primei reprize a prelungirilor, Crutone a marcat în poarta apărată de Handanovic declaşând nebunia pe „San Siro”. Elevii lui Gattuso au reuşit să păstreze avantajul până la finalul meciului, obţinând astfel calificarea în semifinalele ediţiei din acest an a Cupei Italiei.
În penultimul act al competiţiei, AC Milan va da peste Lazio. Echipa compatriotului nostru, Ştefan Radu s-a calificat în semifinale după ce a trecut în sferturi, cu 1-0 (1-0) de cei de la Fiorentina. Unicul gol al confruntării de pe „Olimpico” din Roma a fost marcat de Lulic în minutul 6. Reuşita acestuia a fost suficientă pentru ca Lazio să se califice în semifinale.
În celelalte două sferturi de finală ale Cupei Italiei se vor întâlni Atalanta- Napoli, meci care va avea loc pe 2 ianuarie 2018 şi derby-ul dintre Juventus şi Torino, meci care va avea loc pe 3 ianuarie.
Iată programul sferturilor de finală din Cupa Italiei
Lazio- Fiorentina
AC Milan- Inter
marţi, 2 ianuarie 2018
Atalanta- Napoli
miercuri, 3 ianuarie 2018
Juventus- Torino
Cristi P.