Mii de șoferi români vor rămâne fără permise! Ce a transmis MAI
Mii de șoferi români vor rămâne fără permise de conducere în următoarele luni. Mai exact, valabilitatea actelor vor expira, potrivit unei analize efectuată de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Iată ce documente sunt necesare pentru reînnoire.
În perioada decembrie 2022 – februarie 2023 va expira termenul de valabilitate a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel național, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 – februarie 2013, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.
CITEȘTE ȘI: RĂMÂI FĂRĂ PERMIS INSTANT ŞI IEI AMENDĂ 2900 LEI! GREŞEALA „FATALĂ” PE CARE O POT FACE ŞOFERII
De asemenea, reprezentanții MAI au explicat ce trebuie să facă șoferii, pas cu pas, pentru a obține un nou permis.
„MAI atrage atenția celor care au permisul de conducere emis în perioada decembrie 2012 – februarie 2013 că documentul va expira, potrivit unei analize efectuate la nivelul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
MAI face apel la posesorii de permise de conducere care se află în această situație să solicite preschimbarea acestui document înainte de expirarea valabilității administrative, dat fiind numărul foarte mare de persoane cărora le va expira perioada în care permisul este valabil, peste 450.000 de șoferi din țară.
Pentru preschimbarea permisului, trebuie parcurși câțiva pași: programarea online pe site-ul www.drpciv.ro, achitarea contravalorii permisului de conducere în valoare de 89 lei (prin intermediul CEC, BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro sectiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.), pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere (act de identitate valabil – original, fișa medicală, permisul a cărui preschimbare este solicitată, în original, dovada efectuării plății taxei), prezentarea la sediu conform programării.
Prin Ordinul nr. 123 din 5 august 2013 privind condiţiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului au fost aduse modificări în ceea ce privește modalitatea de obținere a unui permis de conducere cu o nouă valabilitate administrativă, intervenind obligativitatea depunerii fișei medicale.
Cererea pentru preschimbarea permisului de conducere poate fi depusă la oricare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, indiferent de domiciliul titularului.
Permisul de conducere se livrează, prin serviciul de curierat la Poștei Române, la adresa din România indicată de titular sau se ridică de către acesta de la serviciul public comunitar indicat în cererea de preschimbare (termenul de livrare este cuprins între 5-15 zile). Până la eliberarea noului permis, titularului i se eliberează un document cu valabilitatea de 15 zile. După termenul de 15 zile, în cazul în care titularul nu poate fi identificat/găsit la adresa indicată în cerere, permisul de conducere se va ridica, personal, de la serviciul public comunitar în a cărui competență se află acea adresă. Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat”, se arată într-un comunicat al MAI.