Mihai Trăistariu primeşte sprijin de pe lumea cealaltă! Artistul a făcut mărturisiri impresionante despre relaţia cu mama moartă: ”Mi-a spus să fiu vegetarian”
Mihai Trăistariu şi-a pierdut mama în urmă cu 11 ani, însă mărturiseşte că a reuşit să rămână într-o foarte bună comunicare cu aceasta. Artistul susţine că o visează pe mama sa extrem de des, iar aceasta îi transmite mesaje prin intermediul viselor.
”Mama s-a prăpădit la o zi după Eurovisionul din 2006. A auzit melodia mea, s-a bucurat de succesul meu. Apoi, când eram în avion, ea a intrat în comă. Medicul mi-a spus să vorbesc cu ea pentru că se spune că oamenii în comă te aud. Atunci, am rugat-o să aibă grijă de mine. Tot timpul mi s-a părut că ar trebui să cercetăm mai mult acest tărâm al vieţii de dincolo. Înainte ca mama mea să fie bolnavă îi spuneam: ”Mami, tu atunci când n-o să mai fii, să-mi dai semne să văd că sunteţi acolo undeva”. Pe taică-meu nu l-am visat niciodată, însă pe mama frecvent. Asta cu albumul ”Change”, am visat noaptea şi mi-am notat pe o foaie. Am luat-o de bună. E un vis obişnuit, e mama prin casă, ca atunci când trăia. Aş putea să le trec ca nişte vise obişnuite, dar eu le iau ca pe nişte semne şi le bag în seamă. Nu-mi dau seama dacă am executat tot ce mi-a spus. Nu mă arunc de pe bloc dacă zice mami în vis. Sunt lucruri pozitive mereu. Cel mai recent vis a fost că a fost un cutremur de 8-9 grade şi eram în casa părintească cu toţii. Eu nu l-am luat ca pe un cutremur fizic, ci ca pe unul în cariera mea. Un an am fost vegetarian. Sunt credincios, dar în mod firesc. Frate-meu e habotnic. De fiecare dată când merg la Piatra-Neamţ îmi pune bilete în buzunar şi-mi spune să fiu atent că noi la Bucureşti preacurvim”, a declarat Mihai Trăistariu.