Mihai Trăistariu, pentru a noua oară la Eurovision: “E un record, eu sunt optimist, am o piesă scrisă de trei străini“
“Acasă am şapte pisici, e o bucurie, te joci cu ele, dormi cu ele. Când am avut relaţie, avea grijă fata de pisici. Odată am avut o problemă, m-a pus să aleg, ori ea, ori pisicile. Compania de taxi nu o mai am, nu m-am mai ocupat de ea, acum am şcoală de muzică în Constanţa. M-am înscris pentru a noua oară la Eurovision, e un record, şi mai ales că am ajuns în finală. Eu sunt optimist, am o piesă scrisă de trei străini, e pe vocea mea şi am încredere în ea”, a declarat Mihai Trăistariu.
Anul acesta, competiţia muzicală va avea loc în capitala Portugaliei, Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai, după ce portughezul Salvador Sobral a câştigat ediţia din 2017 cu balada „Amar Pelos Dois“.
Eurovision 2017 a avut loc la Kiev, iar reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.
Cele mai bune performanţe ale României la Eurovision au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.