Mihai Trăistariu a oferit un element necunoscut din ultimele șase luni de viață ale Ronei Hartner. Ce planuri aveau cei doi artiști

Publicat: 23/11/2023 | 20:32
Mihai Trăistariu și Rona Hartner / Foto: Captură Video

Lumea artistică de la noi este în doliu, după moartea Ronei Hartner! Vedeta s-a stins din viață la vârsta de 50 de ani, fiind doborâtă de boală. Artista a luptat până-n ultima clipă să trăiască și toată lumea s-a rugat pentru un miracol. Mihai Trăistariu și-a adus aminte de un episod emoționant pe care l-a avut cu regretata cântăreață. Cei doi trebuiau să pregătească un duet și să urce pe scena Festivalului Mamaia. De ce n-a mai fost posibil acest lucru?

Rona Hartner s-a stins din viață, după o luptă cumplită cu boala. Cunoscuta artistă trăia un adevărat calvar din 2019, de când a aflat că suferă de cancer. A reușit să învingă boala și să o ia de la capăt, însă în acest an tumoarea a recidivat și a început să o macine. În zadar s-a luptat vedeta și a încercat să scape, căci a fost răpusă. Sora ei, Rinda, a dat vestea dureroasă care i-a întristat până și pe cei care nu au cunoscut-o personal.

CITEȘTE ȘI: „JUMĂTATEA” LUI RONA HARTNER DE LA ANTENA 1 A REACȚIONAT DUPĂ ANUNȚUL TRIST. CE A SPUS JOHNY ROMANO DE PARTENERA SA DE LA EMISIUNEA TE CUNOSC DE UNDEVA

Ce planuri aveau Mihai Trăistariu și Rona Hartner

Mihai Trăistariu, spre exemplu, urma să cânte alături de ea pe scena Festivalului de la Mamaia. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, pentru că Rona trebuie să urmeze un tratament dur pentru a se vindeca.

Fostul reprezentant al României la Eurovision a trăit un șoc atunci când a auzit că artista nu mai este printre noi. A avut numai cuvinte de laudă la adresa ei și a regretat faptul că nu au putut să-și susțină momentul în fața a mii de oameni.

„Am cunoscut-o pe Rona în repetate rânduri, atât în spectacole, cât și în emisiuni TV. Era atât de plină de viață și atât de optimistă încât n-ai fi crezut că poate s-o doboare nicio boală. Pentru mine a fost șocant. Auzisem că a scăpat de două ori de cancer și am zis «uite, mă, ce înseamnă să fii pozitiv și optimist, atunci cancerul nu te mănâncă» și am fost foarte fericit când am aflat că s-a vindecat, de fapt, că a trecut peste.

Vara asta trebuia să cânt cu ea în duet, când s-a reluat Festivalul de la Mamaia. În prima fază m-au întrebat organizatorii dacă vreau să cânt cu ea. A fost o mare bucurie și am fost de acord. Am ales împreună melodia ‘De ar fi să vii’, din repertoriul Mihaelei Runceanu.

Am pregătit-o amândoi, ea în Franța, iar eu în România. Urma să vină în august, dar nu a mai ajuns. Probabil era deja în tratamente. Din ce am citit prin presă, ea era diagnosticată a treia oară și atunci era pe tratament, nu știu de care și cred că de asta nici nu a mai venit. Îmi pare rău că n-am mai apucat să cântăm împreună”, a mărturisit Mihai Trăistariu, pentru Spectacola.

CITEȘTE ȘI: A PLÂNS ÎN HOHOTE ÎN CABINĂ! VESTEA CUMPLITĂ CU RONA HARTNER L-A DĂRÂMAT PE HORIA BRENCIU!