În jocul din deplasare de la Sepsi, Mediașul s-a impus cu 2-1, golul victoriei fiind marcat în finalul meciului.
„Am câştigat pentru că am avut atitudine şi am luptat. Am dovedit că suntem caractere puternice şi am avut spirit de sacrificiu. În viaţă trebuie să ai parte de noroc, dar norocul e de partea celor mai buni. Nu e primul gol pe care-l marcăm pe final, stăm foarte bine fizic. Eu vreau să avem continuitate şi echilibru. Nu fac nuntă după victorie! Vreau să fim echilibraţi şi să ştiţi că nu vom păcăli niciodată fotbalul”, a declarat Mihai Teja, antrenorul principal al formației Gaz Metan Mediaș.
Gaz Metan Mediaş a urrcat pe podium în Liga I după victoria pe care a obținut-o cus corul de 2-1 (1-1) pe terenl formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe într-un meci contând pentru etapa a XI-a. Sepsi OSK a deschis scorul prin Yasin Hamed (min. 31), dar medieşenii au egalat la scurt timp, prin Iulian Cristea (min. 38) şi au dat lovitura pe finalul jocului, prin portughezul David Caiado (min. 89).
După acest rezultat, Gaz Metan Mediaș a ajuns pe locul 3 cu 20 de puncte, la egalitate cu CFR Cluj dar cu un golaveraj inferior în timp ce Sepsi OSK Sf. Gheorghe se află pe locul 7 cu 16 puncte.
După reluarea campionatului, care este întrerupt ca urmare a acțiunilor loturilor naționale, Gaz Metan Mediaș va primi pe teren propriu vizita formației FC Botoșani în timp ce Sepsi OSK Sf. Gheorghe se va ddeplasa la Ovidiu pentru dduelul cu Viitorul lui Gică Hagi.