Mihai Petre, „urecheat” de cei dragi pentru notele de la „Dansez pentru tine”: „Bunicul imi spune ca sunt prea rau”
Nu esti deloc fioros, cum pari la televizor.Multumesc frumos, esti draguta! Toti imi spun ca nu par un monstru, dupa ce-i salut sau dupa ce le adresez cateva cuvinte. Pana atunci simt o anumita retinere in abordare. „Buna ziua, domnule Petre, sa dati note mai mari!”, cam asta e textul care mi se adreseaza. Iar eu zambesc si zic: „vreau, sincer, dar ca nu pot!” (rade) Fac aprecieri bune si la „Romanii au talent”, si la „Dansez pentru tine”, dar cand e cazul, nu zic ca e bine doar ca sa ne simtim bine.
Dar ti-a parut vreodata rau dupa ce ai fost foarte exigent?Intotdeauna ma gandesc la oameni, dar imi trece, pentru ca eu nu judec oamenii. Nu vad omul, ci actul artistic. Eu arbitrez si o gramada de competitii de dans sportiv in care danseaza niste copii de sase ani superdraguti, pe care i-ai manca pe paine si, cu toate astea, trebuie sa faci diferenta intre ei.
Alaturi de Elwira, sotia ta, antrenezi perechi care participa la competitii nationale si internationale, dar si amatori. Care dintre voi e mai sever?Uneori, in cantomanente, copiii spun ca ea. Adica se sperie mai mult de ea decat de mine. Eu sunt mai prietenos cu copiii. Bine, pana la un anumit moment…
Ca veni vorba de copii. Mama ta te-a indreptat spre dans, cand aveai opt ani. De la ce te-a „deturnat”?De la batutul mingiei in spatele blocului si de la karate. La inceput fugeam cat puteam de lectiile de dans. Aveam niste prostii din astea in cap, ca merg cu fetele la dans. La 12 ani eram asa, in razboi cu fetele. Dansul a inceput sa-mi placa atunci cand i-am vazut pe altii ca fac lucruri frumoase in pereche, asa, cu tot cu fete, si in momentul in care am aflat ca poti sa mergi in competitii, sa te lupti cu altii si sa castigi.
Eventual sa castigi si bani.Bani nu, in capul meu banii au aparut foarte tarziu. Cred ca asta e cea mai mare greseala, ca un copil sa ajunga sa gandeasca asa. Eu n-am fost un copil bogat, dar niciodata nu m-am gandit la bani. Trebuie sa incepi sa faci ceva din pasiune si, daca la 20-30 de ani vezi ca din asta poti sa castigi si bani, atunci e ok. Dar daca te duci la o competitie pentru bani, n-o sa ajungi niciodata campion.
Cand ai inceput sa mergi la competitii?Pe la 13 ani, dar nu ma simteam prea confortabil la primele competitii, mi-o luam pe coaja bine de tot, nu eram cu nimic special, ca orice om la inceput. Primele insuccese pe care le-am avut m-au determinat sa muncesc mult mai mult. M-am enervat atat de tare… Mie daca-mi dai una in cap ma ridic si merg mai departe, n-am nici o problema. Cred ca numai asa poti avea succes. La prima competitie am luat bataie si am zis: nu se poate sa ma mai bata astia data viitoare. In doi ani, am inceput sa castig competitii, iar pe la 15 ani am castigat primul campionat national.
Cati ani aveai cand ai intalnit-o pe Elwira?Cred ca 21 de ani, iar ea, 19. Intr-o tabara din Republica Moldova ne-am intalnit, auziseram unul de altul si am fost acolo sa facem o proba. Stii, cand faci o pereche cu cineva dintr-o alta tara (n.n. Elwira e poloneza), trebuie sa faci un plan, cum e cu banii, unde poti sa stai, ce poti sa lucrezi. In momentul ala, avantajos era sa ma mut eu la ea, in Polonia, pentru ca imi placea foarte mult antrenorul ei de latino de acolo, voiam sa lucrez cu el. Am stat un an si ceva in Gdynia, langa Gdansk. Ne-am decis sa reprezentam Romania, iar prima competitie impreuna a fost campionatul national. Si am avut emotii, pentru ca aveam doar trei luni de antrenament. Dar am castigat.
Ce v-a determinat sa va intoarceti in Romania?Deja reprezentam Romania in concursuri, si era si clubul de dans pe care apucasem sa-l fac aici. In 2001, cand am implinit 19 ani, am dat un examen pentru licenta de antrenor, am obtinut-o si am predat la clubul antrenorului meu. Cand el a zis ca se retrage, mi-am facut propriul club, sa o iau singur pe drumul meu. Cat am fost eu plecat, s-a ocupat de el Raluca, fosta mea partenera, alaturi de care lucram foarte bine si in prezent.
Deci ai licenta de antrenor de la 19 ani. Eu mi-am dat primul examen de antrenor prin 1998, in cadrul federatiilor de specialitate. Fiecare federatie afiliata la minister isi organiza examenele si dadea licentele de antrenor. Prin 2001 s-a schimbat legea si s-a spus ca nu mai dau federatiile licentele, ca se infiinteaza Scoala de antrenori si ca toti cei care vor sa devina antrenori trebuie sa faca aceasta scoala. Asta nu inseamna ca cei care erau antrenori inainte de 2001, nu mai sunt acum. La un moment dat, mi-am zis sa merg sa iau si certificatul de la scoala asta, desi eu aveam acasa carnetul meu de antrenor perfect valabil. Pe langa acel certificat, aveam licenta mea recunoscuta international de Imperial Society of Teachers of Dancing din Londra, care e cea mai prestigioasa scoala de antrenori profesionisti din lume. Dai un examen foarte greu cu cei de acolo ca sa obtii licenta de antrenor. Licenta aia mi-am facut-o pentru ca, in perioada de inceput cu Elwira, am primit amandoi niste oferte sa predam in America. Nu-mi pare rau ca nu ne-am dus, chiar ma bucur ca am ramas acasa, mai bine. Revenind, desi puteam linistit sa-mi vad de treaba mea, m-am gandit ca nu-mi strica sa mai am o diploma de la antrenor de la scoala de antrenori care pe vremea cand am dat eu examen nu exista. Recent, am obtinut-o si pe aceasta desi, repet, nu era obligatoriu.
Sa ne intoarcem la Elwira. Cand ti-ai dat seama ca esti indragostit de ea?Dupa sase luni. Lucrurile au mers destul de greu. Problema era ca nu ne cunosteam si, cand nu cunosti, esti sceptic si fiecare greseala pe care o faci o amplifici. Eram foarte stresati pentru ca aveam putin timp la dispozitie ca sa castigam un campionat national. Eu eram foarte inversunat la antrenamente si nu ne intelegeam bine. La primele cantonamente impreuna existau momente in care iti venea sa renunti. Era perioada in care eram obsedat de rezultatul in sport. Dar pana la urma a fost bine. Oricum, i-am zis tarziu ca m-am indragostit. Nu spun usor lucrurile astea.
Cate competitii ati castigat?In tara doar trei, apoi am trecut la profesionisti, am dansat un an, dupa care am renuntat. Cred ca aveam 27 de ani. Nu ma mai simteam motivat de viata asta competitionala. Era foarte multa rutina. Poate dansam prea mult, nu stiu, poate trebuia sa iau o pauza si sa revin… Eram deja o masina de dans. Dar nu-mi pare rau ca am renuntat, nu-mi pare rau de nimic din ce am facut. Cum am renuntat, am inceput colaborarea cu televiziunea si a fost super. Acum, energia mea se duce in alta parte. Plus ca nu m-am oprit niciodata din predat. Nevoia mea de a castiga competitii se duce acum in elevii mei.
De cand ai inceput sa participi la concursuri, ai avut cinci partenere. Cu fiecare ai dansat cam trei ani. Elwira e singura de care te-ai indragostit?Da! E evident asta (rade).
Ce te-a atras la ea?Mai, stii cum e cu chestia asta, cu dragostea, in primul rand iti place omul ala fizic, sa-l vezi si sa-ti placa, dar ca sa ajungi sa-l iubesti, trebuie sa-l cunosti. Fiecare om are propriile valori si principii si, cand vede ca unul are aceleasi lucruri, ca simte la fel, il place, simte ca poate face echipa cu omul ala, incepe sa-l admire. Imi place de Elwira asa cum e ea. Cum e cu totul. Cu tot ce face imi place de ea!
La cat timp ai cerut-o in casatorie?Oooo, la mult timp! Cred ca in 2004, asta era dupa patru ani de relatie si apoi am mai stat vreo trei-patru ani pana ne-am casatorit, in 2008. Am luat-o asa, super lent. Am cerut-o intr-un loc care insemna ceva pentru relatia noastra. S-a intamplat de ziua ei, pe 30 decembrie, cand nu stiu de ce am chemat-o, cred ca sa ne gandim cum facem cu revelionul, si am intrebat-o… la o cafea. Acolo s-a intamplat, pentru ca eu eram hotarat si gata! Bine, la o cafea… eu eram pe jos pe-acolo, eram terminat!
Se astepta?Trebuie sa o intrebi pe ea. I-am auzit pe unii zicand: „trebuie sa ma insor ca am o prietena si cat ma bate la cap…”, dar noi suntem foarte relaxati, in tot. Eu cred ca, in viata, simti sa faci niste lucruri la un moment dat si iei niste decizii bazate pe un impuls distinct al tau. Atunci cred ca e momentul potrivit, cand e adevarul in sufletul tau. Simti impulsul, simti ca e adevarat, o faci. Ca e bine sau rau, vezi dupa aia, dar trebuie s-o faci. Si nu ma refer aici numai la casatorie.
Ti-a fost teama sa nu te refuze?Nu! Nici nu mi-a trecut prin cap. Eu ma gandeam la ce vreau eu si proiectam in viitor dorinta mea. Am invatat inca din sport: niciodata nu-ti imagina ce nu poti sa faci, imagineaza-ti ce poti sa faci bine. Si eu mai gresesc aici. Uneori nu-mi place nimic din ceea ce fac. Am momente de-astea. Trec peste ele gandindu-ma la ce o sa fac data viitoare mai bine.
Iti placeau stiintele exacte in scoala?Deloc. Absolut. Praf eram la matematica, fizica, chimie, eram mai bun la romana, filosofie, istorie.
Te intreb pentru ca imi pare ca mintea ta lucreaza foarte riguros, exact.Nu cred ca are legatura cu matematica, mai degraba cu logica. Culmea, m-am intalnit o data cu un profesor de matematica, cand am fost la un liceu sa le vorbesc copiilor despre cum sa faci performanta, care mi-a pus exact aceeasi intrebare, zicand ca nu se poate sa nu stiu matematica, pentru ca, exact cum ai spus si tu, mintea mea lucreaza asa. Dar nu, sunt paralel cu matematica.
Dar ai fost vreodata multumit de ceea ce faci?Se mai intampla, foarte rar. Dar mi-au placut cateva lucruri. De exemplu, prima emisie de la „Romanii au talent”. Foarte mult. A fost prima data cand mi-a placut fata mea la televizor, cat de cat. Am momente in care sunt multumit. Am avut rezultate bune ca sportiv, ar trebui sa fiu nebun sa spun ca nu eram multumit in momentul in care eram pe podium si auzeam imnul. Sa nu-ti inchipui ca sunt intr-o tristete permanenta… (rade) Ma bucur cand ies emisiunile bine si cand ma fac inteles.
Te suna mama ta dupa vreo emisiune sa-si spuna parerea?Niciodata. Am o mama super. Doar bunicul meu imi spune ca sunt prea rau. Poate il cearta si pe dumnealui vecinii. Imi zice: „Ah, de ce esti asa de rau, da si tu note mai mari, ca se supara lumea pe tine!”
Cum te intelegi cu socrii?Mai, bine, pentru ca nu vorbim foarte des (rade). Chiar ma inteleg bine! Pe noi ne desparte o distanta destul de mare, vreo 2.000 de km, ne vedem maximum de doua ori pe an. Ei gatesc foarte bine. Mananc cam mult cand merg acolo. Au niste coltunasi foarte buni, pe care pun ceapa prajita si sunculita slaba si putin afumata, mmm, bun! Si fac niste prajituri fantastice cu branza dulce.
Esti gurmand?O, da! Dar asta nu inseamna ca mananc toate tampeniile. Dar am multe pe care le-as manca pana as lesina. As manca paste pana as lesina, sarmale, ciocolata. Iubesc ciocolata.
Si cum te mentii asa subtirel?E, pentru un dansator cred ca sunt un pic cam gras. Fac exercitii, niciodata nu stau. Cele mai eficiente exercitii, din punctul meu de vedere, sunt cele cu greutatea proprie, gen abdomene, genoflexiuni, flotari, alergari, sarituri. Merg rar la sala, dar pot oriunde sa-mi fac seturile de exercitii, de la camera de hotel pana la camera mea.
Esti prins cu caravanele, cu orele de antrenament la scoala de dans. Sa te-ntreb de timpul care va ramane, tie si Elwirei?Sfinte sunt doua vacante pe an. Orice contract as primi, trebuie sa-mi respect doua vacante pe an, in care facem diverse lucruri. Asa, in cursul anului, in timp ce lucram, nu prea avem timp. Dar in timpul liber discutam, ne uitam la filme, iesim cu prietenii. In ultima vreme, ma uit mai mult la drame… Ma duc si la cinema, dar incerc sa gasesc filmele bune pe care le-am ratat cand eram mic, citesc despre ele si apoi le vad. Iar cand e sa ma relaxez, o fac cu seriale dintr-astea… funny, gen „Californication”. Si citesc mult. Am citit foarte multe carti de actorie si acum am revenit la cele de dans.
Ai vrut sa devii actor?Enorm mi-ar fi placut. Dar nu regret, pentru ca am facut dans. Dar am jucat cu drag in „Cu un pas inainte”, in „Iubire si onoare”, in „Aniela”. E o pasiune de-a mea.
Ce ti-ai mai dorit sa faci si n-ai apucat?Multe. Sa pescuiesc bine. De fapt, mi-ar placea sa fiu multilateral dezvoltat. Sunt dornic sa invat orice. Ar trebui sa ma apuc de inca o limba straina. Mi-ar placea sa invat portugheza, e limba mea preferata, imi place cum suna. Cand dansam, imi placeau mult melodiile braziliene de samba, numai in portugheza. Imi dadeau o energie aparte.
Nu va iscodesc prietenii pe cand un…Copil? Toata lumea ne intreaba. E normal, esti casatorit, lumea te intreaba. Iar eu raspund foarte simplu ca o sa facem un copil cand o sa consideram ca vrem atat de mult. Cand o sa vrea Dumnezeu, o sa vina.
Unii considera ca un copil, daca se apuca de timpuriu de sport la modul cel mai serios, isi sacrifica o parte din copilarie.Nu-i adevarat. Depinde foarte mult de copil. Multi imi spun, vai, dar tu n-ai fost in tabere, nu te-ai distrat, n-ai fost la petreceri, ci stateai in cantonament. Dar daca mie asta-mi placea? Daca eu eram fericit, inseamna ca nu era un sacrificiu pentru mine. Dimpotriva, ma simt supernorocos, pentru ca am facut ce mi-a placut. Iar mie imi place efortul fizic. Eu nu pot sa stau daca nu ma dor muschii, daca nu sunt obosit. Mie imi place oboseala fizica. Jur! Daca sunt prea odihnit, nu e ok, trebuie sa lucrez. Iubesc oboseala fizica. In vacante, in fiecare dimineata, mergeam sa alerg la sala, pe banda, apoi inotam, ca sa-mi consum energia. La sfarsitul zilei trebuia sa fiu mort de oboseala.