Mihai Petre, juratul de la Românii au Talent, de ziua lui, la izolare: ”Fetele mi-au pregătit tort, un vecin mi-a cântat la chitară”
Mihai Petre respect cu strictețe regulile impuse de autorități privind izolarea la domiciliu. De curând a fost ziua lui, pe care și-a petrecut-o în sânul familiei, alături de soție și de cele trei fetițe.
Într-un interviu pentru VIVA!, Mihai Petre a povestit despre schimbările pe care pandemia de coronavirus le-a adus în viața lor.
”A fost o schimbare majoră, cu siguranță. Eu sunt o persoană foarte activă, eram ocupat cu Școala de Dans, cu filmările, lunea dădeam câte o fugă la munte și mă dădeam cu placa.
La începutul lunii martie m-am văzut nevoit să opresc toate aceste activități și să mă adaptez la a lucra online, la a pregăti video-uri pentru elevii mei. Cu această ocazie am învățat să editez materialele, deci există și o parte pozitivă deoarece îmi aloc timp pentru lucruri noi. Nu aș vrea să spun că a fost greu, ci că a fost o nouă provocare!”, a dezvăluit Mihai Petre.
”Ca și Elwirei, îmi este foarte dor de comunitatea mea din dans. Este foarte greu să nu îți faci programul de zi cu zi și să te mulțumești cu a te vedea online. Mi-e dor nu doar de elevii mei, ci și de colegii mei și de toți cei implicați în activitatea noastră.
De asemenea, abia aștept să-mi revăd colegii de emisiune. În această perioadă am mai povestit pe telefon sau online, dar nu se compară. Visez să mă revăd cu oamenii dragi, alături de care lucrez. Cred că tuturor ne lipsesc prietenii și momentele petrecute împreună”, a continuat juratul de la Românii au talent, de pe Pro TV.
A dezvăluit și cum s-au acomodat cele trei fetițe ale lui. ”Cea mică este prea mică să înțeleagă, dar celei mari i-am explicat și a înțeles cu siguranță. Nu o putem feri de știri, aude anumite discuții și ne-am străduit să o informăm cât se poate de bine.
Mă bucur că a înțeles și că respectă regulile. Așa că această perioadă o petrecem împreună și suntem cât mai creativi în a avea activități împreună. transformăm sportul în joacă plăcută pe ele, petrecem timp în curte, jucăm bowling cu sticlele de apă!”, a explicat Mihai Petre.
Mihai Petre își redescoperă, zilnic, fetițele
”Le redescopăr în fiecare zi, așa este. Dar nu ține doar de carantină. Sunt de părere că cei mici sunt exemple pentru părinți de cele mai multe ori. Învățăm foarte mult de la ei și eu nu fac excepție.
Și înainte de izolare profitam de orice moment petrecut împreună. Chiar spuneam în urmă cu puțin timp că am învățat să mai renunț la unele activități profesionale pentru bucuria de a fi alături de familia mea, de soție și de fetițe. Îmi făcea plăcere să o duc pe Catinca la școală, să dansez alături de cea mică sau să găsim jocuri în care să ne implicăm cu toții.
Referitor la această perioadă, clar, mă bucur foarte mult de faptul că suntem împreună acasă, zi de zi. De curând a fost și ziua mea, și a fost ceva special – am stat toți patru în curte, fetele mi-au pregătit tort, un vecin mi-a cântat, din curtea alăturată, la chitară. Deci am învățat să prețuim diferit micile bucurii”, a dezvăluit juratul.
Mihai Petre: ”E o perioadă cu bune și cu rele!”
Cum și-a pus amprenta situația create de pandemie? ”Înainte nu mă gândeam că va trebui să-mi regândesc activitatea – să pregătesc antrenamente, să le filmez și apoi montez. Nu petreceam atât de mult timp pe telefon, dar acum este modalitatea perfectă pentru a fi în contact cu familia, prietenii, colegii.
Eu cred că această perioadă pune o reală amprentă pe oricine, suntem oameni, suntem obișnuiți cu o rutină care se schimbă radical. Cred că e o perioadă cu bune și cu rele, ne oferă șansa să reflectăm asupra unor situații și să învățăm anumite lucruri despre noi înșine și lumea exterioară. Ne adaptăm, găsim noi căi să ne punem în serviciul celorlalți. Este o realitate care nu ne era la îndemână, dar pe care o descoperim cu fiecare zi.
Esența noastră este să socializăm, să facem lucruri unii cu alții. Este mai greu acum, dar nu imposibil. Aș putea spune că această perioadă ne stimulează creativitatea”, a încheiat Mihai Petre.