Mihai Petre a fost răvășit de aventura din „Asia Express”! De ce situații s-a lovit celebrul dansator. „Nu îmi mai trebuie!”
Mihai Petre și soția sa Elvira au făcut echipă în aventura din „Asia Exprss”. Cei doi au acceptat provocările de pe „Drumul Împăraților”, iar experiența a fost una destul de dură și greoaie, iar nervii le-au fost testați la maximum.
Mihai Petre a mărturisit că întreaga experiență l-a marcat profund. Acesta se aștepta ca lucrurile să nu fie tocmai ușoare, însă realitatea l-a izbit dur. Mai mult, din cauza pandemiei oamenii au devenit mult mai reticenți și mai prevăzători, așa că interacțiunile au fost mult mai grele ca în sezoanele trecute. (CITEȘTE ȘI: MIHAI PETRE ȘI ELWIRA, DESPRE PARTICIPAREA LA SEZONUL 4 ASIA EXPRESS: „NU CREDEAM CĂ VOM PLECA”)
„Asia Express este viața comprimată la maxim. Trăiești într-o zi cât alții în 10. Mă simt, uneori, ca un Făt-Frumos, recunosc, dar nu ‘din lacrimă’, ci dintr-o ‘mare mizerie’, sincer. E intens! Pe mine nu e prima dată când mă lovește realitatea dur, însă nu atât de dur!
E frustrant și se simte frica, încă. Oamenii au fost marcați profund de situația asta. (…) Ne spun: ‘OK, v-am fi luat în condiții normale, dar având în vedere coronavirusul, n-avem cum’. Și se simte asta puternic, e un obstacol foarte mare. N-ai cum, transport nu găsești, cazare nu găsești decât foarte greu.”, a spus Mihai Petre, potrivit a1.ro.
„Nu îmi mai trebuie”
Experiența „Asia Express” pare că a fost una destul de grea pentru Mihai Petre. Acesta a declarat că nu mai are de gând să participe la un show în acest gen prea curând. Deși acum este „revoltat” și încă sub impactul celor întâmplate, acesta a mai mărturisit că probabil aventura prin care a trecut va deveni una dintre amintirile sale cele mai frumoase.
„Nici n-am văzut și nici nu mai vreau să văd pentru că eu cred că pentru mine este primul și ultimul. Eu vă spun! Să se consemneze în analele showbiz-ului românesc, primul și ultimul, nu îmi mai trebuie! Pe de altă parte, sunt convins că va deveni cea mai frumoasă amintire pe care o voi avea. Niciodată n-am fost scos în halul ăsta din zona de confort (…) Sunt sentimente contradictorii, dar asta e tare fain”, a mai spus Mihai Petre.
Sursa foto: Instagram