Mihai Oroveanu, directorul Muzeului National de Arta Contemporana, a decedat sambata
Potrivit surselor citate, Mihai Oroveanu era internat la un spital din Bucuresti, de luni, dupa ce a suferit un infarct.
Mihai Oroveanu, nascut pe 20 septembrie 1946, la Bucuresti, a fost unul dintre cei mai cunoscuti si longevivi directori ai unei institutii muzeale din Romania.
Istoric de arta, fotograf, curator si colectionar de arta el insusi, Mihai Oroveanu a fost si un bun cunoscator al artei internationale actuale.
Mihai Oroveanu a studiat istoria artei la Institutul de Arte Plastice din Bucuresti.
Curator de expozitii la Oficiul National pentru Documentare si Expozitii de Arta (1970 – 1980), ulterior fotograf profesionist, Mihai Oroveanu a avut contributii in mod constant in revistele Arta si Secolul XX.
In 1990, Mihai Oroveanu a devenit director general al Oficiului National pentru Documentare si Expozitii de Arta.
Incepand din anul 2001, Mihai Oroveanu a fost director general al Muzeului National de Arta Contemporana din Bucuresti.
Mihai Oroveanu a organizat si co-organizat numeroase expozitii si a scris mai multe carti de arta, intre care volumele „Ateliere de artisti din Bucuresti”, „Romania Moderna. Documente fotografice 1859-1949 (Modern Romania. Photographic documents 1859-1949)” si „Horia Bernea”.
De asemenea, el a fost membru al unor jurii nationale si internationale ale unor concursuri de arta si fotografie.
In anul 2009, Mihai Oroveanu a fost invitat la „Arte martiale”, o serie de dezbateri privind arta contemporana, organizata lunar la momentul respectiv de Institutul Cultural Roman (ICR), sub coordonarea istoricului de arta Erwin Kessler.
La momentul respectiv, Erwin Kessler spunea despre Mihai Oroveanu ca „poate doar guvernatorul BNR il egaleaza in ceea ce priveste prezenta neintrerupta la carma uneia dintre institutiile reprezentative ale statului”.
„Crescut in lumea artei, altoit uneori (cu bastonul) chiar de catre Pallady, s-a bucurat de-a lungul timpului de colaborarea si de prietenia unora dintre cei mai de seama artisti romani. Istoric de arta, fotograf, curator si colectionar de arta el insusi, Mihai Oroveanu este si un bun cunoscator al artei internationale actuale, al mecanismelor ce guverneaza scena artistica si piata globala a vizualului, al sistemului muzeistic si expozitional ce sustine si promoveaza temele, valorile si cotele artistilor actuali”, mai spunea la momentul respectiv Erwin Kessler despre Mihai Oroveanu.
Mihai Oroveanu a fost casatorit cu Anca Oroveanu, profesor la Universitatea Nationala de Arta Bucuresti, Facultatea Istoria si Teoria Artei, si director stiintific la New Europe College.
R.N.