Mihai Neșu le cere ajutor românilor înainte de Paște! Este la un pas de a-și vedea visul cu ochii: „Sperăm să reușim”
Mihai Neșu își dorește să finalizeze lucrările de construcție de la Complexul de recuperare pentru copiii cu dizabilități „Sfântul Nectarie”, de lângă Oradea. Fostul jucător de fotbal a avut un accident cumplit pe teren, iar viața lui s-a schimbat într-o fracțiune de secundă. La scurt timp după accident, el a luat decizia să-și clădească o fundație prin care să ajute copiii cu probleme. Zis și făcut! Este la un pas de a-și vedea visul cu ochii, însă mai are nevoie de puțin ajutor din partea oamenilor cu suflet bun. Apelul făcut de fostul stelist înainte de Paște!
Povestea de viață a lui Mihai Neșu a emoționat o țară întreagă. Din cauza unui accident suferit pe terenul de fotbal, fostul jucător a fost diagnosticat cu fractură de vertebră cervicală, fiind operat de urgență. După intervenția respectivă, soarta lui s-a schimbat. În ciuda problemelor medicale cu care se confruntă, Mihai Neșu vrea să facă numai bine în viață! A anunțat de multă vreme că are de gând să pună bazele unui centru pentru copiii cu dizabilități și iată că visul său este aproape să se împlinească. Mai are nevoie de puțin ajutor din partea oamenilor cu suflet bun, pentru a face o faptă bună!
Mihai Neșu le cere ajutorul românilor înainte de Paște
Mihai Neșu a transmis un mesaj înduioșător înainte de Paște, prin care cere sprijinul tuturor să-și ducă la bun sfârșit planul. Mai este doar puțin până când lucrurile vor intra pe făgașul normal, iar copiii cu dizabilități se vor bucura de un complex de recuperare clădit special pentru ei, lângă Oradea.
„Bună tuturor! Ieri am reușit să montăm câteva din chiuvetele sosite. Am avut emoții de cum se vor potrivi și aproape că le încurcam între ele, dar până la urmă le-am deosebit. Au venit și oglinzile dar…sperăm să reușim săptămână viitoare cu ele. Tot astăzi a mai venit mobilierul întreg al unui dormitor de la cazare și luni asteptam alt transport de mobilier. Sperăm să vă placă și vouă ce am ales!
Urmează să facem panoul care închide cu sticla zona recepției, sala de luat masa a angajaților și sala de sedinte, în interiorul centrului de recuperare. În clădirea manejului urmează sa montam finisajele în cele 2 apartamente, după sărbători.
Puteți sprijini cu orice suma amenajarea cazărilor beneficiarilor, terapiile celor 140 de copii care vin la actualul centru sau alta parte din constructia Complexului de recuperare Sfântul Nectarie donând online aici: https://mihainesu.shopia.ro/ Weekend minunat!”, a scris Mihai Neşu pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: CE ÎNSEAMNĂ, DE FAPT, PENTRU MIHAI NEȘU NAȘTEREA LUI IISUS. ACEASTA ESTE MAREA TAINĂ A CRĂCIUNULUI!