Mihai Morar și-a botezat fetița, pe Roua. Primele imagini de la eveniment
Ziua de duminică, 29 septembrie, a fost una foarte importantă pentru Mihai Morar, a botezat-o pe Roua, mezina familiei. Prezentatorul a fost foarte discret și a creștinat-o pe cea de-a treia fetiță chiar de ‘Ziua inimii’, așa cum chiar el a ținut să menționeze.
Fetița a purtat o rochiță tucoaz, din tulle, și a fost ca o adevărată prințesă. „Roua, ești binecuvântare. Îți mulțumim. Cu dragoste, Mara, Cezara, Gabriela, Mihai”, a scris Mihai Morar pe rețelele de socializare. Data pe care Mihai Morar a ales-o pentru creștinarea fiicei sale, 29 septembrie, este una însemnătate. În acea zi este celebrată ‘Ziua inimii’.
Mihai Morar și soția lui, Gabriela, mai au două fetițe
Partenera lui de viață, Gabriela, a adus pe lume gemenele Mara și Cezara pe 23 octombrie 2008. Fiicele prezentatorului TV s-au născut prematur – la naștere aveau 1250 grame, respectiv 1850 de grame.
În 2016, de ziua lor, el a făcut public un mesaj extrem de emoționant pe Facebook. (VEZI ȘI: MIHAI MORAR, DESPRE MEZINA FAMILIEI. ȘTIE DEJA CE MESERIE O SĂ AIBĂ FETIȚA)
“Opt ani de când minunile există. «Morar 1» și «Morar 2». Două brățări prinse, înainte de soroc, de niște încheieturi incerte. 1250 grame și 1850 de grame. Două cocoloașe nedefinite, ceva între spirit și materie.Două zâmbete închise zile întregi în incubatoare, într-o încercare a omenirii de a recrea în laborator gena Bucuriei și de a o împrăștia, apoi, viral, în lumea asta tristă. Fiecare prunc născut prematur e o lecție despre triumful vieții.
Lupta lui pentru a rămâne pe Pământ. Încrâncenarea de a pompa fiecare gură de aer și a o transforma în Viață. Încleștarea micropumnilor pentru a restabili armonia pierdută a Universului. Nou-născutul prematur este ultimul gladiator de pe Terra care încă mai luptă fizic pentru perpetuarea speciei, nu pentru distrugerea ei. Lecția omuleților născuți prematur rușinează inconștiența și ușurința cu care oamenii mari au grijă să distrugă ceea ce ei cred că ei au primit de-a gata: fața Pământului, dreptul la Viață, natura umană. Copiii născuți «sub greutate« vin pe lume cu «supra dragoste». De aceea, în fiecare maternitate unde se naște o «minune», ni se dă o șansă pentru o nouă lume. La mulți ani, Mara și Cezara! Voi sunteți două. Vă mulțumesc, Tatăl vostru”.