Mihai Morar, rănit de reacţia tranşantă a unui spectator! Prezentatorul TV i-a dat o replică dură: „Crezi că asta contează? Nu mai mai judeca niciodată pe altcineva”
Scandalul a izbucnit în timp ce Mihai Morar mărturisea că azi a plâns în timp ce era la radio, după ce mama unui băiat de un an şi 11 luni a sunat şi a cerut ajutorul pentru fiul ei.
„Astăzi am plâns mult de tot, am avut ochii umezi şi am trăit emoţii puternice la radio. Am cunoscut povestea lui Rareş, un băiat de un an şi 11 luni. Rareş… când era mai mic s-a împiedicat în casă, iar mama lui l-a dus la medic… la doctor a descoperit o tumoră. Iar de opt luni stă numai în spital. Pentru următoarea intervenţie e nevoie de 5.000 de euro, iar în doar o oră, s-au strâns peste 25.000 de euro. Rareş are un frăţior de şase ani…”, a mărturisit emoţionat Mihai Morar.
„Termină, că tu ai bani mulţi!”, i-a spus un bărbat din public moderatorului TV.
„Ţi se pare că banii mulţi sau puţini ne feresc de rele? Cu toţi banii mulţi pe care îi am, vrei să ştii că nu am ajuns la serbările fiicelor mele de doi ani consecutiv. Aşa că nu mai mai judeca niciodată pe altcineva! Zici de mine că am bani mulţi? Crezi că asta contează? Află că nu este deloc aşa”, i-a spus Mihai Morar.
Ulterior, el a continuat povestea tristă a lui Rareş care se luptă cu o boală grea.
„Vă spuneam că Rareş are un frate. El ajuns să mângâie poza cu Rareş şi părinţii lui, pentru că de opt luni ei stau prin spital Fundeni – nu doresc nimănui să ajungă acolo”, a mărturisit prezentatorul TV.