În cadrul matinalului pe care îl moderează la radio împreună cu Daniel Buzdugan, Mihai Morar a făcut primele declarații despre sarcina soției lui. El a dezvăluit atât episodul care îl neliniștește cel mai mult, cât și data la care va naște Gabriela.
“Prima oară au fost gemene, acum e solo. (…). S-au sărbătorit 10 ani de Radio ZU, după aceea s-a produs un bonding ciudat. Totuși, avem niște copii, avem două fete mari în casă. (…). Diferența va fi destul de mare între gemene și viitorul copil. (…). Am anunțat pentru că toți începeau să-mi facă planuri. (…). După zece ani, când vei deveni din nou părinte, e cu griji. Tu știi cum îmi bate inima înainte de ecografie?”, a povestit Mihai Morar în cadrul emisiunii de la Radio ZU.
Colegul și bunul lui prieten, Daniel Buzdugan, l-a felicitat și în direct, la radio, după ce făcuse asta în privat. “Să-ți trăiască”, a spus Daniel Buzdugan, foarte entuziasmat. Mihai Morar a fost felicitat și de simpatica lui colegă, Emma.
Când a a fost întrebat despre momentul în care cel mai mic membru al familiei Morar va veni pe lume, prezentatorul a spus că acesta va fi la sfârșitul lunii lui Cuptor. “Sper să se nască atunci când vom intra în concediu. Spre sfârșit de iulie”, a mai dezvăluit Mihai Morar în cadrul matinalului de la Radio ZU.
Mihai Morar (n.: 14 octombrie 1981 în Baia Mare) este unul dintre cei mai cunoscuți realizatori de emisiuni de radio și televiziune din România. Partenera lui de viață, Gabriela, a adus pe lume gemenele Mara și Cezara pe 23 octombrie 2008. Fiicele prezentatorului TV s-au născut prematur; la naștere aveau 1250 grame, respectiv 1850 de grame. În 2016, de ziua lor, el a făcut public un mesaj extrem de emoționant pe Facebook: “Opt ani de când minunile există. «Morar 1» și «Morar 2». Două brățări prinse, înainte de soroc, de niște încheieturi incerte. 1250 grame și 1850 de grame. Două cocoloașe nedefinite, ceva între spirit și materie.Două zâmbete închise zile întregi în incubatoare, într-o încercare a omenirii de a recrea în laborator gena Bucuriei și de a o împrăștia, apoi, viral, în lumea asta tristă. Fiecare prunc născut prematur e o lecție despre triumful vieții. Lupta lui pentru a rămâne pe Pământ. Încrâncenarea de a pompa fiecare gură de aer și a o transforma în Viață. Încleștarea micropumnilor pentru a restabili armonia pierdută a Universului. Nou-născutul prematur este ultimul gladiator de pe Terra care încă mai luptă fizic pentru perpetuarea speciei, nu pentru distrugerea ei. Lecția omuleților născuți prematur rușinează inconștiența și ușurința cu care oamenii mari au grijă să distrugă ceea ce ei cred că ei au primit de-a gata: fața Pământului, dreptul la Viață, natura umană. Copiii născuți «sub greutate« vin pe lume cu «supra dragoste». De aceea, în fiecare maternitate unde se naște o «minune», ni se dă o șansă pentru o nouă lume. La mulți ani, Mara și Cezara! Voi sunteți două. Vă mulțumesc, Tatăl vostru”.