Mihai Mărgineanu și-a învins frica de zbor, iar acum merge la concerte cu avionul personal, pilotat de el: „Este mai ieftin”

Publicat: 23/04/2023 | 22:59

În urmă cu ceva ani, Mihai Mărgineanu se înscria cu succes în rândul celor care abia își fac curaj să urce într-un avion. Acesta avea o frică teribilă de zbor, însă pe care a învins-o cu succes. Acum are propriul avion, pe care îl pilotează singur, și cu care merge la fiecare concert. A renunțat la mașină și se deplasează pe cale aerului.

De ceva timp, Mihai Mărgineanu și-a învins frica de zbor, și-a luat licența de pilot, iar mai apoi și-a cumpărat și propriul avion. Acum, artistul se deplasează în principal pe calea aerului și la fiecare concert pe care îl are prin țară merge cu avionul. Deși mulți sunt tentați să spună că Mihai Mărgineanu se răsfață, iar faptul că se deplasează prin țară cu avionul denotă că are mulți bani, artistul spune contrariul. Potrivit spuselor acestuia, deplasarea cu avionul este chiar mai ieftină față de cea cu mașina.

„Am zburat, am şi un avion pe care mi l-am cumpărat din banii mei proprii şi personali. Este un avion cu patru locuri, un Cessna 172 November, cu care eu mă duc la concerte, pentru că ţara noastră e mică, dar neavând autostrăzi se transformă într-o ţară mare. Fur un pic din timp.

A avea un avion cred unii că este un lux. Nu este un lux, este mai ieftin decât o maşină cu un far mai ciudat, se întreţine mai ieftin decât o maşină nu neapărat scumpă şi îţi dă satisfacţiile pe care nu ţi le dă nicio maşină sau nicio şampanie desfăcută într-un club de fiţe”, a declarat Mihai Mărgineanu.

(CITEȘTE ȘI: PE CINE IUBEŞTE ÎN VIAŢA REALĂ ARDILES DIN LAS FIERBINŢI. AŞA ARATĂ SOŢIA LUI MIHAI MĂRGINEANU)

„Cei mai frumoși oameni sunt ăia care zboară”

În urmă cu doar câțiva ani, Mihai Mărgineanu nu își imagina niciodată că o să ajungă să piloteze propriul lui avion. Artistul avea frică de zbor și evita cât de mult posibil să ajungă în aer. Totul până într-o zi când a hotărât să își învingă frica și a început cursurile de pilotaj. Acest lucru i-a deschis o nouă lumea, iar acum Mihai Mărgineanu este îndrăgostit de zbor.

„Totul a început din frica de zbor. Mi se părea că cei mai frumoși oameni sunt ăia care zboară, pentru că eu îmi făceam 300 de cruci pe minut, de la decolare până la aterizare. Și eram terifiat de avioanele de linie în care mai călătoream din când în când și cât mai rar posibil. După care… s-a ivit ocazia: puteam învăța să zbor cu un avion, la o școală de zbor privată, Școala de Aviație Comercială de la Tuzla, „Tudor Greceanu. Problema era mărișoară: costa vreo 8000 de euro și dura destul de mult. Și ăsta era doar începutul.

Am intrat în școală și n-am mai ieșit de atunci. Pentru că am deschis o ușă către o lume superbă și plină de pasiune. O lume cu oameni mult mai frumoși decât în orice alt domeniu. Unii sunt mai frumoși decât mulți frumoși din lumea artistică. După ce am luat PPL – prima licență către ATPL (airline transport pilot licence) – mi-am dat seama că nu mă voi mai opri din învățat până nu se termină tot învățatul de pe lume”, declara Mihai Mărgineanu, potrivit viva.ro.

(VEZI ȘI: CINE PRIMEȘTE CEI MAI MULȚI BANI DINTRE ACTORII SERIALULUI ”LAS FIERBINȚI”? VEI RĂMÂNE SURPRINS CU CÂT ESTE PLĂTIT PENTRU FIECARE EPISOD)