Mihai Iosif le răspunde contestatarilor: „Când eram în liga a V-a nu prea se înghesuiau aşa mulţi antrenori la Rapid!”
Mihai Iosif, antrenorul principal al formației Rapid București, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului pe care elevii săi îl vor susține vineri, de la ora 19:55 la Mediaș cu Gaz Metan, meci contând pentru runda a 24-a a Ligii 1, că nu își simte amenințat postul.
„Atunci când eram în liga a V-a nu prea se înghesuiau aşa mulţi antrenori la Rapid. Eu am avut un vis, de a ajunge cu Rapid în Liga I, a devenit realitate, iar acum visul meu pe termen mediu şi lung este să devin campion cu Rapid. Noi, vestiarul, ne dorim să prindem play-off-ul şi vom da totul până la ultima picătură pentru a reuşi acest lucru. Dacă staţi şi analizaţi toate meciurile, atât din punct de vedere tactic, cât şi numeric nu cred că am pierdut vreun meci în care să nu fi avut probleme, ori de cartonaşe, de suspendări, ori de accidentări, poate cel de la Constanţa. Nu şi-au revenit prea mulţi dintre jucătorii accidentaţi, acum o să-mi lipsească şi Junior, dar momentan avem un lot în care nu e nevoie de juniori”, a declarat Mihai Iosif.
Reacția tehicianului a venit după ce în mass-media au apărut informații conform cărora conducerea Rapidului ar intenționa să renunțe la serviciile sale ca urmare a rezultatelor sub așteptări din ultima perioadă, bucureștenii fiind fără victorie în ultimele patru etape din Liga 1.
Înaintea duelului de la Media, Rapid se află pe locul 7 cu 33 de puncte, ardelenii fiind pe locul 13 cu 23 de puncte.