Mihai Georgescu, solistul de la Bere Gratis: „Este o amenintare grava la adresa familiei mele!”

De: Cancan
Publicat: 02/08/2011 | 00:00
Ingrijorat. Mihai Georgescu se teme pentru siguranta Lianei Stanciu si a fiicei lor, Teodora

Un barbat a sunat la 112 ieri-dimineata, in jurul orei 06.15, si a anuntat ca automobilul unui vecin a luat foc. Dupa ce a anuntat autoritatile, acesta a incercat, fara succes, sa stinga focul de unul singur. Pana la aparitia pompierilor, Mihai Georgescu a dormit linistit, impreuna cu sotia lui, Liana Stanciu, si fiica lor, Teodora, in conditiile in care ferestrele apartamentului in care locuiesc nu sunt orientate catre locul in care era parcata masina. Cu toate ca pompierii au reusit sa stinga repede flacarile, automobilul de teren marca Honda, in valoare de 100.000 de lei, nu mai poate fi reconditionat. Trei ore mai tarziu, la sediul Realitatea TV s-a prezentat un individ care a afirmat ca a pus foc la masina solistului si a anuntat ca vrea sa se predea in direct. Acesta a explicat ca fostul proprietar al apartamentului in care locuieste artistul avea sa-i dea 2.000 de lei pentru ca i-a montat instalatia electrica si ca a incendiat masina cantaretului ca sa se razbune, chiar daca acesta nu-i datora niciun ban. Individul se numeste Cornel Cernoschi si a devenit cunoscut dupa ce, la inceputul lui 2010, a dat in judecata institutiile guvernamentale si a revendicat Moldova in calitate de „urmas al urmasilor lui Stefan cel Mare”. In timp ce se lupta in tribunale pentru tronul Moldovei, Cernoschi a realizat ca i se cuvine si Tara Romaneasca, pe motiv ca „Stefan cel Mare si Vlad Tepes erau veri” si deci ar trebui sa-l mosteneasca si pe temutul Dracula. Artistul s-a infuriat la culme dupa gestul inexplicabil al suceveanului. „Nu am nicio datorie la acest om. M-a tot sunat si m-a avertizat ca o sa-mi faca rau. Gestul sau este o amenintare grava la adresa familiei mele. Sper ca Justitia sa-si faca treaba si sa-l pedepseasca”, ne-a declarat Mihai Georgescu. Potrivit anchetatorilor, Cornel Cernoschi nu este cunoscut, oficial, drept o persoana cu afectiuni psihice. Drept urmare, el va fi cercetat pentru distrugere ca un om normal, fara sa poata fi izolat intr-un ospiciu pentru tratament medical de specialitate.

S-a autoproclamat presedinte de partid

Pe langa faptul ca se crede mostenitorul lui Stefan cel Mare si Vlad Tepes, Cornel Cernoschi se declara si presedintele Uniunii Persoanelor care nu Voteaza din Romania. Pe site-ul asa-zisului partid, care are drept sigla un porumbel alb, Cernoschi declara ca interesul sau este sa fie presedintele Romaniei. In plus, acesta considera ca exista o multime de oameni care ii datoreaza bani si a creat o rubrica speciala in atentia datornicilor, semn ca barbatul are o obsesie vizavi de eventualele datorii pe care cetanii Romaniei le-ar avea la el. Suceveanul a publicat un numar de cont, la care a atasat si numarul sau de mobil, avand pretentia ca, dupa ce contul ar fi alimentat cu bani, cei care platesc sa-i trimita un mesaj si sa-l anunte, in asa fel incat sa poata merge imediat la banca.