Mihai Găinușă este… găinar! Concurentul Asia Express a fost prins furând în Thailanda
Competiția se încinge la Asia Express și îi aduce pe unii concurenți în ipostaze în care nu s-au gândit niciodată că se pot afla. Asta s-a întâmplat și în cadrul uneia dintre cele mai recente probe, atunci când vedetele au trebuit să meargă la piață și să cumpere tot de pe lista de cumpărături. Proba a fost una grea, care a scos „găinarul” din Mihai Găinușă. Ce a făcut acesta când a crezut că nu îl vede nimeni? L-a băgat în buzunar și s-a făcut nevăzut.
Noul sezon Asia Express îi aduce pe concurenții curajoși îi ipostaze grele. Fără telefon, cu doar un dolar pe zi, fără transport și cazare asigurate, aceștia vor avea de parcurs un traseu de 7.000 de kilometri, din Thailanda în Malaezia și apoi în Indonezia, Bali fiind destinația marii finale a sezonului 7. Însă, până acolo, toți au de trecut probe grele, iar una dintre ele a fost cea de la piață. Proba a adus mulți nervi și a scos în evidență mai multe lucruri.
(CITEȘTE ȘI: Ce i-a făcut Anca Țurcașiu Ioanei State, la Asia Express. S-a lăsat cu injurii grave și de la fani)
Mihai Găinușă a fost prins furând în Thailanda
Cea mai nouă ediție Asia Express a venit cu o probă ce le-a adus mulți nervi concurenților. Aparent simplu, completarea unei liste de cumpărături s-a finalizat cu o serie de reproșuri, certuri și gesturi reprobabile. Echipele au avut de dus la bun sfârșit o probă care în teorie părea simplă, însă le-a dat mari bătăi de cap. Faptul că au trebuit să facă piața și să se încadreze într-o sumă de bani i-a adus pe unii concurenți la disperare.
Ceva mai calm, după un autostop infernal, în piața cu pricina a ajuns și Mihai Găinușă. Însoțit de partenera sa, acesta s-a aliniat printre cei care făceau cumpărături și s-a arătat puțin mai inventiv, chiar dacă metoda aleasă de el nu este una prea lăudabilă. Mai exact, Mihai Găinușă s-a transformat în „găinar” atunci când a intrat în piață.
Cum se înțelegea destul de greu cu thailandezii și cum banii erau puțini, Mihai Găinușă a apelat la o altă metodă pentru a face rost de ce are nevoie. Concret, acesta s-a pus pe furat. Crezând că nu se încadrează în suma de bani oferită acesta a decis să fure un pui de găină. Mai întâi a băgat mână în țarcul în care se aflau puii.
După ce s-a „infiltrat” printre puii de găină, Mihai Găinușă și-a identificat „victima” și a prins-o rapid în pumn și a extras-o din coteț.
Ulterior, după ce a aruncat o privire stânga-dreapta pentru a se asigură că nu este văzut de prea multă lumea, „găinarul” Găinușă a băgat puiul la buzunar și s-a făcut nevăzut.
Întregul moment, care putea să aibă riscuri penale, a fost surprins de camerele de filmat și, culmea, difuzat în timpul show-ului de la Antena 1.
(VEZI ȘI: Cum arată Betty Salam acum, la 6 luni după Asia Express 2024. Are și mai multe kilograme ca la TV)