Mihai Fifor: „Un milion de români au semnat Pactul pentru bunăstare propus de PSD”
”Pactul Național pentru bunăstarea românilor”, făcut public pe 13 septembrie de candidata PSD la prezidențiale, Viorica Dăncilă, a fost semnat de un milion de români, anunță Mihai Fifor. Senatorul le-a mulțumit celor care s-au alăurat în acest demers și au semnat Pactul, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.
„Un milion de români au semnat Pactul pentru bunăstare propus de PSD!
Un milion de români susțin măsurile propuse de noi, își doresc pensii și salarii mai mari și programe dedicate tinerilor antreprenori. Un milion de români vor să aibă un trai mai bun în țara lor și siguranța că niciun partid din opoziție nu le va lua din bani.
Le mulțumim tuturor celor care ni s-au alăturat în acest demers și au semnat singurul angajament pentru binele fiecărui român! Continuăm!„, a scris Mihai Fifor pe pagina sa de Facebook.
https://www.facebook.com/1653726584879481/photos/pcb.2345876352331164/2345875738997892/?type=3&theater
Viorica Dăncilă a lansat, pe 13 septembrie, pe Facebook, propria sa versiune de acord transpartinic: un Pact național pentru bunăstarea românilor. Candidata PSD la prezidențiale a acuzat partidele de dreapta că vor politici de austeritate și le-a cerut ”o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că nu li se vor tăia salariile și pensiile, așa cum s-a făcut în guvernarea 2010-2012”.
Partidele politice au ignorat pactul propus de Dăncilă, dar nu s-au ferit să profite de situație pentru a lansa o serie de atacuri la modul în care PSD a guvernat România în ultimii trei ani.