Un anunț trist a fost făcut de Daniel Uncu. Acesta a anunțat că a murit ziaristul Mihai Creangă, cel care a făcut parte din grupul de disidenți ”Acțiunea R”. Aceștia au editat un ziar clandestin în perioada comunistă, fiind cu toții arestați și condamnați la închisoare.
Cei arestați au fost eliberați în decembrie 1989, atunci când revoluționarii români au doborât dictatura ceaușistă. Mihai Creangă – care a condus ziarul ”România Liberă – a încetat din viață chiar în ziua de Crăciun. Avea 77 de ani.
”A murit ziaristul Mihai Creangă. În zi Sfântă, de Crăciun, a urcat la cele veșnice. Dumnezeu să il odihnească ! Mihai Creangă este cel care alături de tatăl meu, ziaristul Anton Uncu, de ziaristul Petre Mihai Bacanu, de Ștefan Niculescu Maier și de tipograful Alexandru Chivoiu a făcut parte dintr-un grup de disidenți grupul „Acțiunea R” (Acțiunea România) care prin puterea condeiului și a unui ziar clandestin s-a opus dictaturii comuniste și ceaușiste. Au fost toți arestați și condamnați la închisoare, decembrie 1989 fiind momentul eliberării acestora.
Dintre toți, doar Ștefan Niculescu Maier și Petre Mihai Bacanu mai sunt în viață!”, a anunțat Daniel Uncu.
Mihai Creangă a povestit calvarul prin care a trecut după ce a fost arestat. 93 de zile de detenție și apoi domiciliu forțat la Târgu-Jiu, scăpând de acest chin doar după 22 decembrie 1989.
”Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (n.red. – la Sighet) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi. Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nici o clipă nu mi-am mai văzut colegii, nu aveam, evident, nici o ştire dinafară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie – era postul Crăciunului, fiind încă iarnă întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.
Ancheta. Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului „rău”, celălalt al anchetatorului „bun”; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci, erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta” – Mihai Creangă, ”În numele libertăţii presei” în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003.