Mihai Craiu, avertisment pentu români: ”Ce este mai greu abia vine”
Medicul Mihai Craiu avertizează românii, aacesta explicând că, în condiţiile în care numărul persoanelor care se vaccinează în România este din ce în ce mai mic, ţara noastră se va confrunta în curând cu un nou val COVID-19, care va aduce şi multe decese.
Medicul a postat un avertisment pe pagina sa de Facebook, Mihai Craiu trăgând un semnal de alarmă în ceea ce privește situația pandemică din România.
”Subiect de îngrijorare global… Unii au treabă cu petrecerile din minivacanță… Alții se uită la cele 2104 cazuri confirmate de COVID-19 în România ieri și răsuflă ușurați, zicând „gata am scăpat”…
Alții se uită la știri și văd raportul Reuters cu cele 27.717 cazuri noi diagnosticate, acum 2 zile, în Cehia. Țara care are tot 13 milioane de doze de vaccin administrate până acum, la o populație de 10.7 milioane, adică 55% față de cea din Romania! Una peste alta situația epidemiologică este într-o evoluție continuă, chiar dacă niște tulburați încă neagă ingrijorătoarea realitate.
Concluziile mele :
1. Ce este mai greu abia vine…
2. Dintre toți cei aflați la risc în fața SARS-CoV-2, copiii au cel mai mic risc!
3. Vaccinarea foarte modestă (circa un sfert) a persoanelor de peste 80 de ani și modestă in general, in România, va aduce repede un nou val, cu multe decese prevenibile.
4. Increderea în vocile autorizate prin calificare profesională si prin competență este în scadere în România.
5. Dacă mergem pe același drum este cronica unei nenorociri anunțate… Cei care încă mai ezitați, mergeți la vaccinare, acum”, a scris medicul.
Sursa foto: Arhiva Cancan