Mihai Constantinescu nu scapă de problemele de sănătate. Artistul a mărturisit că are o alergie şi că aceasta i s-a agravat în timp ce era în străinătate, stând în aerul condiţionat.
„Am răcit, dar o să mă fac bine. Am fost plecat în străinătate şi acolo se foloseşte mult aerul condiţionat. Într-o seară am stat o oră şi jumătate sub un aer ondiţionat. Am o alergie şi stând şi în aerul condiţionat, s-a agravat. Acum am venit acasă şi mă fac bine”, a declarat Mihai Constantinescu la TV.
Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale pe cord deschis în 2017. Operaţia, care era obligatorie, a decurs bine, iar artistul se simte recunoscător că a scăpat cu viaţă. „Eu mulţumesc tuturor care s-au gândit frumos la mine, care mi-au spus că au fost lângă mine cu gândul. Sunt ferm convins că asemenea gânduri fac doar bine. Acum 10 ani mi-am pus valve biologice. Se pare că valva mitrală a avut o mică disfuncţie care cu timpul s-a lărgit. Începusem să obosesc şi se pare că undeva pe o margine a ei încpuse să se calcifice. Obligatoriu trebuia să fac această intervenţie. Valva mitrală este foarte importantă. Nicăieri în lume nu se face perfect această operaţie. Intervenţia a durat şase ore, am sângerat destul de mult”, declara anterior Mihai Constantinescu.
Mihai Constantinescu a slăbit în urma operaţiei, iar recuperarea nu este uşoară. „Mi-a fost foarte dor de voi. Trebuie să mulţumesc unor îngeraşi. Trebuie să îi mulţumesc medicului care m-a operat. (…) Am avut cam jumătate de an toate gândurile posibile şi imposibile, mai negre, mai negre, foarte negre, foarte roz, foarte colorate şi până la urmă am zis că sunt un om puternic, care atunci când vreau să fac ceva vreau, m-am decis să am hotărât să fac operaţia. (…) Recunosc că am slăbit, patru kilograme. Recuperarea nu este foarte simplă. Totul depinde de felul tău de a fi. (…) Doresc tuturor bărbaţilor să aibă măcar jumate şansă cât am avut eu. Simona e mai mult decât îngeraşii”, mai declara Mihai Constantinescu.